UPDATE
Prezent în fața judecătorilor Înaltei Curți, fostul senator și secretar general al Guvernului din perioada 2000-2004, Șerban Mihăilescu a revenit asupra declarației dată în fața anchetatorilor și susține că nu la- întâlnit pe Călin Popescu Tăriceanu în 2006, la locuința lui Tal Silberstein.
„A fost o neînțelegere”, a dat-o cotită Mihăilescu, audiat marți, 23 mai, în dosarul în care președintele Senatului este anchetat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului în ancheta ce vizează restituirea unor tereneru în Pădurea Snagov și a Fermei Snagov.
„Personal, nu am lucrat niciodată cu Tariceanu. Nici ca partid, nici ca activitate administrativă. În 2006 eram parlamentar. Între 2004 şi 2016 l-am întâlnit pe Tăriceanu de două ori – o dată în 2008, la nunta lui Andronic, eu fiind naşul de botez al copiilor acestuia. Am participat 24 de ore. Venisem din altă parte, am asistat numai la căsătoria religioasă. Mai erau Năstase, Tăriceanu, naşi au fost Dan Ioan Popescu şi Nicolae Dumitru.
În perioada verii 2009 am fost operat de cancer şi nu am mai mers în Israel vara, ci toamna. Am ajuns din altă directie la Tel Aviv şi m-am cazat în acelaşi hotel cu familiile lui Nicolae Dumitru, Dan Andronic şi Dan Ioan Popescu. Dimineaţă am fost la micul dejun, unde cred că l-am întâlnit la micul dejun pe Tăriceanu”, a declarat Mihăilescu în fața judecătorilor, conform site-ului realitatea.net.
Cel de-al doilea martor audiat în dosar, avocatul Traian Poenaru, a precizat că a avut o singură întâlnire cu Remus Truică, în 2006, acesta fiind prezentat de clientul său, Prinţul Paul, drept omul carecare urma să preia toate cererile de revendicare.
„Întâlnirea a fost în 2006. Ulterior, am renunţat la angajamentele cu Prinţul. În timpul discuţiilor, Truică a fost sunat de cineva de acasă şi a spus că a organizat o masă la care a afirmat că urma să participe şi premierul Tăriceanu”, a explicat Poenaru.
Stirea inițială
Fostul senator Șerban Mihăilescu, cunoscut sub porecla de Micky Șpagă din perioada guvernării Năstase, este citat marți, 23 mai, în calitate de martor la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul retrocedărilor din Snagov, în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu este învinuit de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului într-o cauză în care sunt judecați și Prințul Paul, Remus Truică, Dan Andronic și Tal Silberstein.
Procesul a debutat pe 14 martie, după ce mai multe cereri și excepții formulate de Tăriceanu au fost respinse de judecătorii ICCJ.
Alte termene în dosar au fost pe 11 și 25 aprilie, când au fost audiați Călin Popescu Tăriceanu și fosta sa soție Ioana Valmar, amintește site-ul news.ro.
În dosarul retrocedărilor de terenuri foresțiere și a Fermei Snagov sunt anchetate 20 de persoane, cazul fiind înaintat instanțelor de judecată de procurorii DNA în 18 mai 2016. Pe 06 iulie, procurorii anticorupție au hoărât să îl trimită în judecată e Tăriceanu, acesta fiind învinuit de depunerea unei mărturii mincinoase în timpul anchetei.
Preşedintele Senatului a fost audiat în acest dosar în 11 aprilie, când le-a spus magistraţilor instanţei supreme că a încetat relaţiile de consultanţă politică cu Tal Silberstein şi Dan Andronic în 2008, când aceştia au început să îl consilieze pe Traian Băsescu, dar s-au mai întâlnit între 2008 şi 2014, doar pentru a discuta politică.
Tăriceanu a spus că nu a minţit când a spus că nu a vorbit cu Remus Truică despre tranzacţionarea terenurilor Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov, iar prinţul Paul probabil că i-a făcut plângere penală pentru că l-a considerat potrivnic acţiunilor sale şi după ce aflase că foloseşte în public faţă de el epitetul „bastard”.
