UPDATE 9:30
Românul a fost reținut de DIICOT în Argeș și chiar în acest moment se află cu procurorii pentru a fi audiat.
Ionuț Cătălin Bălan, care a adoptat numele de Ibrahim, se pare că ar fi utilizat mai multe conturi personale de pe rețelele de socializare începând cu 2016 pentru promovarea Daesh, postări ce includeau înregistrări cu atacuri (împușcări și decapitări).
De asemenea, în primăvara anului 2015 a încercat să studieze căile de acces ale unui obiectiv militar de pe teritoriul României, informațiile fiind transmise unei entități teroriste de pe teritoriul european, grupare care ar fi avut legătură cu atacul de la Bataclan, Paris, din noiembrie 2015, conform Realitatea.net
–––––––––––––––––––––––-
Serviciul Român de Informații a întreprins măsuri specifice de documentare informativă asupra unui cetățean român cu vârsta de 39 ani care este suspectat de terorism. SRI a emis un mandat de siguranță națională, după ce începând cu 2015 persoana a intrat sub viziorul acestora.
Se pare că în urmă cu doi ani, suspectul a început să prezinte indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare prin diferitele manifestări de pe site-urile de socializare, manifestări propagandiste pentru gruparea teroristă DAESH, este arătat în comunicatul de presă emis joi de SRI. De asemenea, se pare că persoana bănuită și-a declarat adeziunea la aceast grup și a încercat să racoleze și pe alții.
„Cetățeanul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul șederii sale, timp de mai mulți ani, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din țara respectivă. Întors în România, cetățeanul a desfășurat, în mod conspirat, acțiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază.„, mai este menționat în comunicat.
Inclusiv DIICOT a fost contactat de SRI pentru sesizare în legătură cu acțiunile întreprinse de persoana suspectă. În plus, SRI a primit sprijin și din partea Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, dar și a partenerilor externi.
Menționăm că DAESH este de fapt ISIS, aceea fiind denumirea pe care o folosesc majoritatea țărilor europene și arabe când fac referiri la Statul Islamic. Denumirea de Daesh este una ingrată pentru cei care fac parte din gruparea jihadistă, deoarece, spun ei este o negare a identității lor și a ceea ce proclamă.
