UPDATE 14:31
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis luni amânarea termenului la care ar fi trebuit să decidă dacă statul român va fi chemat ca garant al plăţii despăgubirilor în procesul Colectiv, în care sunt judecate mai multe persoane, printre care şi fostul primar, Cristian Popescu Piedone, scrie Mediafax.
„O nouă amânare – restul a fost doar spectacol. De două luni despre asta discutăm. Ba nu sunt traducători, ba s-a citit, dar nu s-a citit. Citaţiile astea, din ce ştiu eu, sunt făcute de un angajat de-al lor deci ar trebui să răspundă că nu s-a trimis prin poştă sau pentru toate astea. Eu nu îmi imaginez că cel mai mare tribunal din ţară nu are traducător, nu are posibilitatea să trimită o corespondenţă aşa cum trebuie. Probabil că se doreşte o perpetuă amânare”, a declarat luni la Tribunalul Bucureşti, Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, un tânăr mort în incendiu.
Judecătorii au stabilit un nou termen pentru data de 20 noiembrie, motivul invocat pentru amânare fiind lipsa de procedură.
„După doi ani, justiţia încă nu are un răspuns, un rezultat. Cei care sunt mai mult sau mai puţin vinovaţi sunt liberi, fac ce vor, copiii noştri sunt în mormânt. Nu e vorba de despăgubire aici. Nu ţinem neapărat să cerem despăgubiri, noi vrem să fie pedepsiţi oamenii care au greşit şi în urma acestor date, se vor da nişte pedepse, interesul nostru este să se schimbe ceva în sistemul medical. De doi ani, nu e nicio schimbare în sistemul medical. În ziua de azi, nu există un pat, un specialist, un loc tratat un ars. Sunt, în medie, 600 de arşi pe an în România, dintre care peste 70 la sută mor din cauza condiţiilor sau necondiţiilor care există în România”, a declarat Jean Chelba, tatăl lui Alexandru Chelba, mort în incendiul din Colectiv.
Apărătorii patronilor din clubul Colectiv spun că întârzierea procesului ţine şi de maniera în care a fost instrumentat de către procurori.
„Sunt o groază de inconveniente din cauza procedurii. Ca opinie personală, cred că procurorii s-au grăbit cu trimiterea în judecată. (…) Probabil se va pune în discuţie, când vom avansa cu această procedură, şi reunirea cu dosarul cu ofiţerii de la ISU. Probabil aceste inconveniente de ordin procedural ţin şi de modalitatea în care parchetul a decis să documenteze toate cauzele, împărţite inclusiv pe unităţi de parchet diferite”, a declarat Vlad Hosu, avocatul lui Costin Mincu, unul dintre patronii Colectiv.
DNA a cerut judecătorilor la termenul din 11 septembrie introducerea statului în dosarul Colectiv, dispunându-se citarea Ministerului Finanţelor, ca reprezentant. Procurorii au susţinut, în cererea înaintată judecătorilor, că statul, prin Ministerul Finanţelor, trebuie să „garanteze realizarea efectivă şi rapidă a drepturilor patrimoniale legitime ale persoanelor afectate, părţi vătămate, părţi civile moştenitori/succesori ai celor decedaţi în tragedia din Clubul Colectiv”.
–––––––––––––––––-
Tribunalul București dezbate, luni, un nou termen în dosarul Colectiv în care sunt judecați fostul primar, Cristian Popescu-Piedone și patronii de la Clubul Colectiv.
Inițial, primarul Cristian Popescu-Piedone și patronii de la Clubul Colectiv au fost trimiși în judecată în dosare separate, însă cauzele au fost reunite, potrivit agerpres.ro
Patronii clubului Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu — sunt acuzați de ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecați Daniela Niță — patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist), precum și persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
„Patronii Colectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015„, se arată în rechizitoriul întocmit de Parchetul General.
Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, (…) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire, suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL„.
Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București. De asemenea, au fost deferite justiției alte trei persoane din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu — șef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminița Ganea — consilier superior, Ramona Sandra Moțoc — referent superior, ambele în cadrul aceluiași serviciu.
Potrivit DNA, infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpaților constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.
