UPDATE 14:22
Elena Udrea a fost întrebată de judecătoarea de la Curtea de Apel București dacă solicită încetarea procesului sau dorește să continue. „Sunt de acord cu solicitările avocaților și sper că mi se va aplica și mie în sfârșit o decizie a CCR.
Solicit încetarea procesului. Nu sunt de acord cu continuarea lui. Dacă, prin absurd, veți ignora o decizie a CCR și veți dispune continuarea procesului, atunci sunt de acord să dau declarații”.
––––––
Elena Udrea este audiată prin videoconferință, luni, 6 iunie, în dosarul Hidroelectrica, la Curtea de Apel București. Fosta șefă a Ministerului Turismului vorbește în direct din Blagoevgrad, Bulgaria, începând cu ora 13.00.
Elena Udrea a ajuns în sala de judecată din localitatea bulgărească, unde a fost identificată de către magistratul bulgar.
Judecătorul român a făcut apelul în cauză, iar Udrea a răspuns „prezent”. Magistratul bulgar i-a cerut apoi Elenei Udrea să se prezinte, potrivit ziare.com
Elena Udrea: Mă numesc Elena Udrea, născută în 26 decembrie 1973 în municipiul Buzău, România.
Instanța: Adresa unde puteți fi găsită?
Udrea: Aici?
Instanța: Nu, adresa din România.
Udrea: La avocatul Rădulescu Veronel.
Judecătorul român, Corina Ciobanu: Vom proceda la apelul în cauza aflata pe rolul Curții de Apel București.
Grefierul face apelul cauzei, traducătorul de limbă bulgară, care este român, spune că nu înțelege nimic din ce spun cei de la București.
Judecător român: Am sa punctez ce vom face astăzi.
(pica conexiunea și începe o muzică pe fundal)
Tehnicienii încearcă sa restabilească legătură.
Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, despre instanța din Bulgaria: Acum mă credeți, doamna președinte, că nu aveau tehnica de mult timp și acuma îi fac proba?
Legătura a fost refăcută după 2-3 minute.
Judecătorul român, Corina Ciobanu: Doamna Udrea, dumneavoastră ați înțeles ce s-a vorbit până acum?
Elena Udrea: Da, da.
Judecătoarea: Solicitarea de încetare a procesului penal prin îndeplinirea prescripției a fost depusă de dumneavoastră. Problema e că s-a transmis incomplet.
Doriți sa susțineti în prealabil?
Avocat: Da. Prin notele pe care le-am transmis prin e-mail – dar se pare că nu au ajuns toate – este vorba de o încetare a procesului penal după ultimele decizii ale CCR.
Udrea, către instanța bulgărească: Vreau să transmit că avocatul meu pune concluzii de încetare a procesului meu ca urmare a unei decizii a CCR care a intervenit săptămâna trecută în materia prescripției penale.
Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea: Constatați, conform articolului 153 Cod Penal împlinirea prescripției pentru toate faptele Elenei Udrea pentru care a fost trimisă în judecată. Este adevărat că până acum nu a fost publicată în Monitorul Oficial decizia CCR, dar constatați că termenul de prescripție s-a împlinit în 2018, chiar înainte de decizia CCR. Pe platforma oficială a CCR a fost emis următorul conunicat: „Curtea a decis: sunt neconstituționale dispozițiile art 155”.
Cu privire la această decizie, Curtea a făcut următoarele precizări.
– prin decizia din aprilie 2018, CCR a constatat ca soluția legislativă privind prescripția este neconstituțională pentru că e neclară și incoerentă pentru că persoanei care este suspect sau inculpat îi creează o situație imprevizibilă. Recent, CCR a constatat că legiuitorul nu a intervenit în lege pentru a pune în acord legislația cu decizia CCR din 2018. Din 2018 până în prezent, legiuitorul a ignorat decizia CCR, determinând un viciu de procedură mai grav. Prin urmare, textul e inaplicabil. CCR spune în comunicat că nu mai trebuie așteptată motivarea, respectiv publicarea în Monitorul Oficial.
Experții în drept sunt de părere că tactica solicitării încetării procesului este de natură să convingă instanța din Bulgaria că Elena Udrea ar fi persecutată politic în România, judecată pe nedrept, argumentul pe care l-a folosit în fața magistraților bulgari când a solicitat eliberarea din arest, în procesul vizând extrădarea.
Context
În iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că probele din dosarul ”Hidroelectrica” privindu-i pe Elena Udrea și Dan Andronic au fost administrate legal, prin urmare procesul poate începe pe fond, potrivit portalului ÎCCJ.
Marele dosar Hidroelectrica a fost instrumentat de DIICOT între 2005 și 2014, apoi a fost preluat de DNA. Între 2013 și 2014, DIICOT a fost condus de Alina Bica, partenera de shopping la Paris a Elenei Udrea.
În iulie 2018, DNA a clasat marele dosar ”Hidroelectrica – retehnologizarea Porților de fier” privindu-l pe Bogdan Buzăianu.
