Skip to content
Politică

UPDATE VIDEO Reacția șefului PSD Brăila: „Șmecherie de doi bani și lăutarie politică” / Mutare surpriză pe scena politică: 4 oameni din fieful lui Mihai Tudose pleacă la PNL

https://obiectivbr.ro/

UPDATE 13.00

Președintele PSD Brăila, Iulian Chiriac, a reacționat pe pagina sa de Facebook după plecarea celor patru social-democrați la PNL. „Membrii PSD care au trecut în gașca lui Alexandru Popa, deputatul șmecheraș de Cireșu, au ales un drum care nu mai este compatibil în niciun fel cu PSD”, scrie Chiriac.

„Această joacă de a rămâne în PSD pentru a nu îți pierde mandatul de primar pe care ți l-au oferit cetățenii din Viziru și Chiscani, dar, în același timp, să fii membru-mascat PNL nu merge! Nu îi poți păcăli pe locuitorii din Viziru și Chiscani doar ca să îți rezolvi niște interese personale.

Ana Cornelia Măcrineanu, primarul comunei Viziru și Costică Cojea, primarul comunei Chiscani sunt, începând de azi, acoliții deputatului de Cireșu, nu membri PSD.

Să își asume acest drum la modul oficial, nu să pozeze cu sigla PNL și la braț cu deputatul de Cireșu, crezând că rămân membri PSD și parte a echipei politice în care cei mai mulți brăileni au avut și au încredere.

La Viziru și Chiscani, PSD are candidați și, oricum, nu Măcrineanu și Cojea urmau să candideze la alegerile locale din 2024. Știau acest lucru și au ales interesul personal și s-au alăturat găștii deputatului șmecheraș de Cireșu, ignorând voința exprimată prin vot a cetățenilor.

Cât despre deputatul George-Adrian Paladi, fostul meu contracandidat la conducerea PSD Brăila, este absolut evident că a ales, la fel, interesul personal. Din păcate, pentru unii, echipa e bună doar când te promovează pentru a obține funcții! Dacă a pierdut în cadrul alegerilor interne, în inima democrației de partid, a decis să plece pe calea traseismului politic.

Respectăm libertatea de opinie, însă PSD e o echipă, nu o gașcă, iar șmecheria de doi bani, amenințările și lăutaria politică nu ne reprezintă. Tocmai din acest motiv, Măcrineanu, Cojea, Paladi și Bordea au optat pentru a sta braț la braț cu deputatul de Cireșu”, a precizat președintele PSD Brăila și al CJ Brăila, Iulian Chiriac.


Mutare surpriză pe scena politică din România! La Brăila, în fieful lui Mihai Tudose, au loc scurgeri importante dinspre PSD către PNL.

Potrivit obiectivbr.ro, doi primari care au candidat din partea PSD, un deputat PSD și un consilier județean PSD au intrat în rândurile PNL. Deocamdată doar formal, însă, cel puțin în cea ce-i privește pe cei doi primari, care au declarat că deocamdată nu ies oficial din PSD ca să nu își piardă mandatul, dar că la următoarele alegeri vor candida din partea PNL.

Este vorba despre Costică Coja, primarul comunei Chiscani, și Ana Cornelia Măcrineanu, primarul comunei Viziru. Pe lângă aceștia, s-au alăturat PNL și deputatul George Paladi și consilierul județean Daniela Bordea.

Președintele PNL Brăila, Alexandru Popa, și-a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, cei patru noi colegi și a declarat că avea nevoie echipa PNL de oameni noi, oameni care au făcut performanță în administrație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *