Skip to content
Politică

UPDATE VIDEO Scandal la moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății

Camera Deputatilor Inquam Photos / Octav Ganea

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”.

UPDATE

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat luni că vor sosit în curând în România cantităţi suficiente de Euthyrox şi Siofor.

Precizările au fost făcute în contextul în care pe piaţă există un deficit de astfel de medicamente folosite de bolnavii cu afecţiuni tiroidiene şi de cei cu diabet.

UPDATE

O moţiune PSD cu privire la viaţa şi sănătatea românilor este de un cinism patologic, a declarat luni deputatul liberal Cristian Băcanu, care a anunţat că parlamentarii PNL nu votează moţiunea pe Sănătate depusă de PSD.

El a adăugat că deputatul PSD Alexandru Rafila, care a citit moţiunea în plen, nu este convins de propriul demers.”De altfel, o moţiune PSD cu privire la viaţa şi sănătatea românilor este de un cinism patologic. Mai devreme venea premierul Ordonanţei 13 să vorbească despre sănătate. (…)

Înainte de doamna Pintea l-am avut pe domnul Florian Bodog, trimis de asemenea în judecată de DNA, tot pentru fapte de corupţie. În acelaşi timp, domnului Bodog i-a fost retrasă diploma de doctorat pentru că l-a plagiat.

Înainte de domnul Bodog a fost ministru un domn care astăzi este deputat PSD – domnul Patriciu Andrei Achimaş Cadariu. L-aţi reciclat bine, domnilor PSD-işti”, a arătat liberalul la dezbaterea moţiunii pe Sănătate.

Deputatul PNL a adăugat că „mai există şi alţi PSD-işti al căror nume este relevant pentru starea sistemului de sănătate”.

Mă gândesc la domnul Adrian Streinu Cercel, de asemenea parlamentar PSD. Adrian Streinu Cercel este cel care acum un an de zile afirma cu nonşalanţă că problema virusului COVID-19 este doar un punctişor pe harta Chinei, că e puţin probabil ca acea problemă să ne afecteze pe noi.

Între timp au murit în întreaga lume peste 2,4 milioane de oameni, iar în România au murit peste 20.000 de cetăţeni din cauza acestui punctişor. (…) De altfel trebuie spus că domnul Streinu Cercel este cel care a condus Spitalul ‘Matei Balş’ timp de aproape 20 de ani, de altfel a condus până în 28 decembrie 2020, cu o lună înainte de incendiul care v-a determinat pe dumneavoastră, domnilor PSD-işti, să depuneţi moţiunea simplă pe Sănătate. (…)

Mă întreb nu PSD este oare vinovat că unora dintre români le este teamă să meargă la spital? Nu PSD-ul ar trebui să fie astăzi în banca acuzaţiilor, şi nu un ministru care nu are nici măcar două luni de la învestire? Doar PSD este vinovat pentru starea în care se află sistemul sanitar românesc„, a susţinut Băcanu.

UPDATE

Deputaţii AUR vor vota moţiunea simplă pe Sănătate iniţiată de PSD şi vor vota orice moţiune împotriva ministrului Vlad Voiculescu, a declarat luni liderul grupului parlamentar al acestui partid de la Camera Deputaţilor, George Simion.

Când se urcă scroafa în pom, cine tace nu e om. Asta se întâmplă în zilele noastre, pentru că deja au trecut două săptămâni, avem 21 de morţi şi nu am văzut măsurile, domnule ministru. Ne-aţi promis că veţi lua nişte măsuri cu privire la spitalele din România, unde se plimbă, din păcate, mortul de la unul la altul şi ţara este îngropată.

Din păcate, una vorbim şi alta fumăm. Domnule ministru, am văzut că a venit tăticul Cioloş să vă ia apărarea. Din păcate, spitalele în România plimbate de la un ministru la altul sunt instituţii de omorât români şi, din păcate, varianta de buget pe care am citit-o vorbea despre demersuri pentru adoptarea legii vaccinării care va cuprinde obligativitatea vaccinării populaţiei.

Parcă nu era obligatorie”, a spus Simion, în cadrul dezbaterilor la moţiunea simplă pe Sănătate din plenul Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că AUR va vota moţiunea simplă.

Noi vom vota orice moţiune împotriva acestui ministru care refuză să îşi asume responsabilitatea politică şi refuză să ne arate măsurile concrete. Se pare că primim minciuni despre Institutul ‘Cantacuzino’, cum o să se fabrice acolo vaccinuri, primim minciuni despre Euthyrox, care în continuare nu se găseşte în farmacii, medicamente absolut esenţiale. O să le fabricaţi la Galaţi, da? Să vă fie ruşine„, a afirmat Simion.

UPDATE

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a vorbit, la moțiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu, despre discursul deputatului USR Emanuel Ungureanu, care a jignit pe toată lumea de la tribuna Parlamentului.

Aș putea să spun și eu că nu toți de la USR nu sunt nebuni. Dar nu am să spun asta. Niciodată nimeni nu a făcut ce a făcut acest individ. Dincolo de eluccubrațiile spuse, nu cred că noi de la PSD coborâm la acest limbaj.

În timp c edumneavpastră vorbiți de știuci, nu spuneți nimic despre tragedia de la Balș, nu spuneți nimic de românul mort în Belgia, nu am văzut nici o grimasă despre suferința famiilor victimelor de la Balș.

Nu puteți face nimic, dacă nu aveți empatie. Lăsați minciunile și mizeriile”, a spus Alfred Simonis.

UPDATE

Deputatul PNL, Dan Vîlceanu, a vorbit, de la tribuna Parlamentului, la moțiunea simplă împotriva ministrului Vlad Voiculescu despre spitalele din România, aducând în discuție spitalul județean din Gorj, județul din care provine, acolo unde se moare pe capete.

„Haideți să vorbim despre sănătăate, spitale. De politică suntem toți buni. Am urmărit activitatea domnului Rafila și am văzut o schimbare. Domnul Rafila este un om vechi de sistem, putea face multe. Domnul Rafila ne spune ce trebuie, asta știm și noi.

În județul meu, Gorj, e un spital județean. Știți ce se întâmplă în județul meu, Plecăm toți la București, la Timișoara, la Oradea. Știți de ce? Pentru că murim în acel spital județean. Veniți să vă tratați la Târgu-Jiu, vă așteptăm cu brațele deschise”, a spus deputatul Dan Vîlceanu.

UPDATE

Diana Stoica, deputat al PLUS, este prima persoană din Alianţa USR-PLUS care vorbeşte în favoarea lui Vlad Voiculescu. Stoica este şi consilier onorific al lui Vlad Voiculescu: „Voiculescu este un pericol pentru PSD şi pentru mafia din sănătate. Moţiunea de azi nu e despre Voiculescu, ci despre ipocrizie”.

UPDATE 

UPDATE Deputatul Cristian Băcanu este primul liberal care îi ia apărarea lui Vlad Voiculescu în faţa PSD.

UPDATE

Sorin Grindeanu a vorbit, în plenul Camerei Deputaților, despre cazul românului care a murit, azi, într-un spital în Belgia, unde fusese transferat cu greutate, după mai multe bâlbe ale Ministerului Sănătății.

Fostul premier PSD îl acuză pe Vlad Voiculescu că este ”principalul vinovat moral de moartea acestui român”

Azi dimineață, am aflat că un alt român ars a murit. S-a electrocutat și a fost transferat, cu mare întârziere, în Belgia. În țară, a îndurat un adevărat calvar, A fost internat la Constanța, apoi mutat la Iași, iar acolo, transferul său în străinătate, a fost anulat, fiind adus în Capitală. După o altă săptămână de chinuri groaznice, a fost transferat într-un spital belgian. Prea târziu, din păcate!

Ministrului Vlad Voiculescu nu i-a păsat de acest caz până azi dimineață, când a venit vestea tragică. Abia atunci a făcut ce știa mai bine, să fugă de răspundere. A anunțat că trimite corpul de control la spitale, deși marea problemă rămâne haosul deciziei de transfer în Belgia.

Domnule ministru, sunteți principalul vinovat moral de moartea acestui român! Ați găsit, la preluare funcției de la un liberal, un mecanism de transfer al marilor arși. Trebuia să aveți grijă să îl aplicați la primul caz din mandatul dumneavoastră, dar nu v-a păsat.

Numai pentru acest caz trebuie să demisionați, dacă aveți onoare și demnitate. Când am anunțat că depunem moțiunea, după tragedia de la Matei Balș, am văzut cum apare un cor al bocitoarelor. Refrenul lor, trist, era: ”Săracul, ce să facă în 50 de zile!”. De aceea am expus cazul pacientului ars, este un exemplu relevant de ce putea să facă domnul ministru. Să aplice un protocol medical deja existent.

Înțeleg că USR-PLUS își apără colegul pe principiul că orice ai face ca ministru, în primele 50 de zile, chiar să moară oameni din cauza ta, ai un fel imunitate, că nu poți păți nimic. Acesta este noul mod de a face politică? Așa arată responsabilitatea față de cei care v-au dat votul?”, a spus Sorin Grindeanu.

UPDATE

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: „Mă bucur să explic ce am găsit la Ministerul Sănătăţii. Autorii direcţi ai dezastrului în sistemul de sănătate este PSD şi mafia PSD.

Eu cred că autorii moţiunii i-au greşit moţiunea. Ar trebui să se numească moţiunea: Vlad Voiculescu, un pericol pentru mafia din sănătate.

Dl profesor Rafila eraţi aşteptat în Comisia ştiinţifică pentru Covid. Ai lipsit o vreme.

Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva într-un spital condus de colegul dvs, de Streinu-Cercel. Aceştia sunt oamenii, toţi din PSD, care au tupeul să vorbească despre asumare. De la Revoluţie încoace PSD a avut 12 miniştri.

Ultimii trei miniştri PSD ai Sănăţii sunt anchetaţi de DNA.  Au condus Ministerul Sănătăţii 18 ani din 30. Unii care îmi vorbesc mie de asumare nu sunt străini de interese obscure. Am verificat în registratură şi telefon şi nu sunt idei de proiecte”, susține Voiculescu.

UPDATE

Vlad Voiculescu, huiduit de PSD. UPDATE Alexandru Rafila vicepreşedinte al PSD, citeşte moţiunea simplă.

UPDATE

Înaintea citirii moțiunii, liderul de grup al deputaților PSD, Alfred Simonis a solicitat ca Dacian Cioloș și Dragoș Pîslaru, prezenți în sală de plen să fie dați afară.

După consultarea liderilor de grup s-a luat decizia ca aceștia să asiste la lucrările Camerei de la balcon.

PSD a depus, miercurea trecută, în plenul Camerei, moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, semnată de 109 deputaţi social-democraţi.

În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut „atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Dezbaterile încep de la ora 17:00 şi au loc cu prezenţă fizică şi online, votul fiind programat miercuri.

În afară de PSD. şi parlamentarii AUR au afirmat că vor vota moţiunea.

Textul moţiunii ”Incompetenţa şi lipsa de asumare UCID! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor!” începe cu o declaraţie a lui Vlad Voiculescu după incendiul din noiembrie, de la Spitalul Piatra Neamţ: ”Mie mi se pare că suntem în filmul Ziua Cârtiţei: periodic avem o nenorocire, de fiecare dată se constată că a lipsit un aviz, o hârtie, de fiecare dată se porneşte o anchetă, de fiecare dată apare o bulă agitată pe Facebook care spune că trebuie să învăţam ceva din ceea ce s-a întâmplat şi că nu trebuie sa lăsăm evenimentul să treacă pe lângă noi, iar politicienii trebuie să devină mai responsabili, apar declaraţiile politice şi câteva zile mai târziu parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce s-a întâmplat acum la Piatra Neamţ se poate întâmpla mâine în aproape orice alt spital din ţară. (…)

Ministerul Sănătăţii ar trebui să se asigure că instalaţiile de oxigen din spitale sunt verificate iar procedurile sunt clare şi complete. Asta ar trebui făcut urgent.”

Nu este suficient să arătaţi permanent ce au greşit „ceilalţi”. Asta o făceaţi când eraţi în Opoziţie! Acum, când sunteţi ministru, când deţineţi pârghiile Puterii, trebuie să arătaţi CUM şi CE aţi făcut, CUM şi CE aţi corectat. Mai ales într-o situaţie de criză majoră de sănătate publică!”, afirmă social-democraţii.

PSD explică faptul că moţiunea ”critică lipsa evidentă de performanţă a ministrului responsabil cu sănătatea, cu viaţa românilor”, ”este depusă împotriva ministrului care NU a reuşit să ia deciziile necesare, NU a reuşit să coaguleze experienţa profesioniştilor – aşa cum chiar el susţinea că ar trebui făcut – pentru a prelua controlul asupra pandemiei şi pentru a garanta siguranţa pacienţilor”.

Astfel, de o lună şi jumătate, în loc de măsuri rapide, viguroase, care să vină şi să corecteze tot ce aţi criticat atunci când eraţi în Opoziţie, românii au primit un pachet cu acuze despre trecut şi altul cu promisiuni despre viitor. Nimic despre prezent! Nimic despre cum rezolvăm problemele acum”, acuză PSD.

Social – democraţii consideră că toate declaraţiile confuze ale actualului ministru, precum şi lipsa totală de acţiune, de răspuns, la problemele sistemului medical, ne arată clar că ne îndreptăm rapid spre disoluţia sistemului de asistenţă medicală şi de sănătate publică, prin înlocuirea structurilor administrative şi a profesioniştilor din ministerul Sănătăţii şi instituţiile subordonate cu prietenii din ONG-uri, prin reluarea prigoanei împotriva medicilor, prin învinovăţirea poporului român pentru lipsa de asumare şi incapacitatea ministrului de a controla situaţia pandemiei în România.

Dacă în privinţa vorbelor, a scuzelor şi a acuzelor la adresa altora v-aţi ocupat cu profesionalism şi PR mediatic exemplar, în privinţa faptelor… probabil nu aţi mai avut nici timp, nici cunoaştere, nici interes”, i se reproşează ministrului.

”Nu a dezvoltat centre de recoltare pentru accesul uşor al cetăţenilor la testare PCR sau cu teste rapide!  

Nu a inclus medicii de familie şi alte structuri sanitare, cu excepţia UPU, pentru realizarea de teste rapide şi raportarea cazurilor identificate în platforma unică! 

Nu a stabilit procedura de testare a elevilor şi profesorilor! Paradoxal, pentru Vlad Voiculescu, care critica acerb anul trecut lipsa de acţiune şi coerenţă a actualilor parteneri de guvernare, preluarea mandatului a însemnat o scădere a intenţiei de testare a persoanelor care îndeplinesc criteriile de suspiciune pentru COVID”, afirmă PSD despre Vlad Voiculescu, adăugând că acesta ”a preferat mai degrabă să facă turul televiziunilor şi să reclame „greaua moştenire”, inclusiv cea a propriilor colegi din Coaliţie”.

În opinia PSD, Ministrul Sănătăţii este cel care ar fi trebuit să ofere cifre şi repere clare, dar ”a oferit, în schimb, confuzie şi deocamdată singura realizare cu care se laudă este schimbarea graficii şi a interpretării statistice a datelor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID19”.

Acest ministru al Sănătăţii trăieşte, deci, în propria realitate, ruptă de cea stabilită de Grupul de Comunicare Strategică!”, este concluzia PSD.

”În ultimul an – pierdut cu tot felul de achiziţii dubioase, cercetate acum de DNA – liberalii au ştiut să cumpere măşti neconforme şi ventilatoare care nu au fost nici astăzi livrate, dar nu s-au gândit să schimbe prizele sau instalaţiile electrice şi să verifice starea spitalelor dedicate COVID. Din păcate, a avut loc incendiul de la Piatra Neamţ.

La acel moment, domnul Voiculescu, actual ministru al Sănătăţii, era propus ca vice-primar al Capitalei, unde spera să preia controlul, prin ASSMB, asupra spitalelor din Bucureşti. Atunci, omul politic Voiculescu a ştiut să plângă la căpătâiul victimelor şi să anunţe un viitor sumbru în care situaţii similare s-ar putea repeta, …dacă nu se iau măsuri!

În cele 50 de zile care au trecut de la preluarea mandatului, ministrul Voiculescu nu a luat nicio măsură concretă care să prevină astfel de tragedii. A dat doar declaraţii în care povestea despre cum va fi sistemul de sănătate în România peste 10 ani, condus de profesionişti de talia lui!”, afirmă, ironic, PSD.

Social-democraţii i se adresează lui Voiculescu:”Aţi evaluat clădirile mari de spital din România? Aţi venit să ne spuneţi adevărul bazat pe dovezi şi apoi să prezentaţi un plan pentru fiecare dintre ele? Să vedeţi dacă se poate face ceva? NIMIC din ceea ce îi cereaţi fostului ministru Tătaru să facă – URGENT!, nu a fost făcut de actualul ministru Vlad Voiculescu!”.

Ei consideră că ”ministrul Voiculescu nu a urmat nici măcar propriile sfaturi date predecesorului său”.

PSD mai susţine că Vlad Voiculescu a subminat în mod constant strategia naţională deja aprobată.

”Presiunile permanente asupra Institutului Naţional de Sănătate Publică, pentru preluarea bazei de date a Registrului Electronic Naţional de Vaccinare, încercările de înlăturare a coordonatorului grupului medical al Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării şi de subminare a coordonatorului naţional, doctorul Valeriu Gheorghiţă, au creat confuzie şi demobilizare în rândul profesioniştilor care lucrează, de multe ori, voluntar, pentru vaccinarea rapidă a populaţiei”, argumentează PSD.

Ministrului i se mai reproşează poziţiile contradictorii privitoare la deschiderea şcolilor şi a unor activităţi economice.

Promisiunile şi propaganda mincinoasă nu protejează de coronavirus. În schimb, actele normative clare, emise la timp, astfel încât autorităţile să le şi poată implementa, pot proteja viaţa cetăţenilor.

Dar dumneavoastră nu aţi înţeles nici acum acest lucru, deşi – când eraţi în Opoziţie –  le solicitaţi imperativ predecesorilor coerenţă şi predictibilitate”, notează PSD în moţiune, adăugând: ”Timpul irosit de Vlad Voiculescu era esenţial pentru pregătirea deschiderii unităţilor de învăţământ, o acţiune în care rolul ministrului Sănătăţii este esenţial!

La finalul anului trecut şi mai ales în ianuarie 2021, în toată Europa miniştrii Sănătăţii au organizat testarea pe scară largă a profesorilor şi elevilor pentru a putea redeschide şcolile în siguranţă!”.

Este adevărat! Timpul scurs de la învestirea ministrului Vlad Voiculescu este scurt. Dar, în această lună şi jumătate am văzut atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani! Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare!

Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi! Stimaţi colegi, Este deja mult prea mult! Acest ministru a devenit un adevărat pericol pentru sănătatea românilor! Şi, de aceea, pentru toate motivele expuse astăzi, trebuie să votăm ca acest ministru să plece!”, conchide PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *