Teroristul Souvarin – unul dintre personajele-cheie din „Germinal” (de Émile Zola): tânărul revoltat, bălai şi feminizat (refugiat în colonia minieră de la Montsou, după un atentat eşuat în Rusia) – reprezintă o teribilă încarnare literară a tezelor promovate de Mikhail Aleksandrovici Bakunin, controversatul teoretician (şi activist) al mişcării anarhiste.
Aşternut cu aplombul naturalist al scriitorului ce se lasă purtat de şuvoiul detaliilor esenţiale (pe deplin consecvent convingerii că ereditatea şi mediul decid, la modul implacabil, caracterul unei persoane), romanul lui Émile Zola ne oferă o veritabilă frescă a încrengăturilor şi a convulsiilor ce bântuiau (ca o molimă a nimicirii) mediile revoluţionare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Să ne amintim, pe scurt, evenimentele zugrăvite în „Germinal”: isterizaţi să mai trudească în schimbul unor salarii mizerabile (care nu asigurau necesarul unei familii muncitoreşti: pâinea şi alcoolul), minerii din Montsou se răzvrătesc împotriva patronilor. Incidentele (finalizate cu o baie de sânge şi cu un atentat abominabil) se derulează în perioada 1866-1867, pe fundalul unei drastice crize industriale. Totul începe la Montsou, cu o grevă (care se rostogoleşte cu viteza incendiului, cuprinzând şi minele învecinate). Liderul incontestabil al greviştilor este Étienne Lantier (un tânăr mecanic care îmbrăţişează, pe nerumegate, gogoriţele lui Karl Marx), fiind dublat de mai vârsticul Rasseneur (o ipostază a liderului socialist Paul Brousse, unul dintre exponenţii Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor), care militează, polemic (şi totuşi, moderat), în favoarea acţiunilor sindicale coordonate politic.
Tocmai fiindcă reprezintă o întrupare a anarhismului de tip bakuninian, Souvarin îi dispreţuieşte profund atât pe promotorii grevei, cât şi pe cei ai acţiunilor politice. Pentru sceleratul Souvarin, cultul distrugerii totale întruchipează unica soluţie.
Iată ce doreşte discipolul lui Bakunin: „Anarhia, apoi neantul, pământul scăldat în sânge şi purificat în vâlvătăile incendiului!… După aceea, se va vedea ce-i de făcut! (…) Ia mai lăsaţi-mă-n pace cu evoluţia voastră cu tot! Puneţi foc în cele patru colţuri ale cetăţilor, seceraţi popoarele, treceţi întregul pământ prin foc şi pârjol, şi poate că, după ce se va preface-n pulbere toată această lume putredă, se va naşte în locu-i una mai vrednică (…) Focul, otrava, pumnalul. Banditul este adevăratul erou, haiducul, revoluţionarul în plină acţiune, fără fraze culese de prin hârţoage. Este necesar ca un şir de înfricoşătoare atentate să înspăimânte pe cei puternici şi să trezească din somn mulţimile (…) Vedeţi mâinile astea? Dacă aş putea înşfăca cu ele pământul, iacă aşa l-aş zgudui, prăbuşindu-l în ţăndări, ca să rămâneţi cu toţii striviţi sub surpături!” (citate preluate din Émile Zola, „Germinal”, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965)
Drept urmare, degeneratul Souvarin – abonat al oficiosului „Le Combat” (tipărit la Geneva) – nu participă la grevă, continuând să coboare în mină (aparent resemnat) şi să-şi desfăşoare activitatea de mecanic, fapt apreciat de conducere, care – culmea ironiei! – îl prezintă drept angajat-exemplu. Mai mult chiar: anarhistul îşi oferă tot mărunţişul ştrengarilor înfometaţi şi frecventează cârciuma lui Rasseneur, unde are obiceiul să mângâie duios o iepuroaică durdulie (botezată „Polonia”). Ulterior, o va mânca cu poftă, sub formă de tocană, nebănuind că Rasseneur i-a gătit prietena patrupedă.
Aflarea adevărului îi întoarce maţele pe dos, îl cutremură şi-l înlăcrimează. Monstrul suferă, dar aceste acte nu-i pot stăvili pornirile criminale. După ce greva se transformă în revoltă, iar armata deschide focul asupra gloatei dezlănţuite (presărând câmpia cu hoituri), Souvarin săvârşeşte (cu un calm de-a dreptul înfricoşător) un atentat de o violenţă pustiitoare: conştient că minerii (tovarăşii lui de corvoadă) îşi vor relua munca, teroristul slăbeşte ghizduirea puţului şi se tolăneşte comod, în apropiere, numărând zecile de ortaci (printre care femei şi copii) ce coboară în străfundurile pământului. Bestia se încăpăţânează să-i numere, se căzneşte să aprecieze numărul morţilor şi face statistici. Într-un final, puţul se surpă şi se inundă, iar mina de la Montsou se tranformă într-un mormânt uriaş. Souvarin dispare într-o noapte de cărbune, păşind în labirintul nimicirilor viitoare – „E gata să-şi dea viaţa, neştiut de nimeni, fără măcar a smulge din această jertfă vreo aureolă de martir.” Da, Zola reuşeşte imortalizarea unui personaj teribil, de o (aproape) neverosimilă putere literară, sălbatică şi sfâşietoare, deşi, peste ani, Vladimir Nabokov va aprecia ( în „Vorbeşte, memorie. O autobiografie rescrisă”), că Zola ar fi emanat o scriitură „mediocră”. Ca o paranteză, aceeaşi acuzaţie i-o aducea şi lui Stendhal.
Oare nu e frapant că tunisianul scelerat care a intrat cu un camion în mulţimea adunată pe faleza din Nisa (pentru a admira focurile de artificii prilejuite de Ziua Naţională) a avut o atitudine similară cu cea exemplificată de anarhistul Souvarin? E realmente înspăimântător că acest degenerat a aşteptat ore în şir, jubilând la gândul storcirii unui număr cât mai mare de oameni: copii, mame, taţi, bunici, fraţi şi surori. Ceea ce a şi izbutit. La fel au acţionat şi ceilalţi terorişti islamici (revendicaţi de ISIS) din Franţa, care au ales să ucidă cu sălbăticie, la întâmplare – în plină stradă, în biserici, magazine, redacţii ş.a.m.d. E de la sine înţeles de ce experţii în securitate au avertizat că astfel de atentate sunt aproape imposibil de prevenit. Deşi mass-media a conferit acestui tip de terorism o falsă mască exotică, astfel de atentate se fundamentează, în realitate, pe o veche „tradiţie” a nimicirii, o tradiţie cât se poate de europeană, deoarece terorismul sinucigaş – bunăoară, atentatele ce presupun aruncarea în aer laolaltă cu victimele, sau orice altă formă de masacrare (random) a civililor – a fost brevetat în Europa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
De fapt, în „Germinal” ni se vorbeşte despre două atentate eşuate comise de Souvarin în Rusia (în cârdăşie cu Anocika, amanta sa), cu scopul de a-l asasina pe Ţarul Alexandru al II-lea. André Pierre (Le Souvarine de Germinal, Les Novelleslittéraires, 13 aprilie, 1935) subliniază că cele două atentate reflectă incidente reale. Unul dintre acestea a avut loc pe 19 noiembrie 1879 şi a fost organizat de nihilistul Aleksandr Mihailov, cu sprijinul teroristei Sofia Perovskaia. De asemenea, în ceea ce priveşte exegeza personajului Souvarin, Zola va fi fost la curent cu atrocităţile anarhiştilor ruşi, graţie prieteniei ce-l lega de Ivan Turgheniev. Totodată, să nu uităm că, la 13 martie 1881, Ţarul Alexandru al II-lea a fost asasinat de membrii unei organizaţii teroriste, Narodnaia Volia – Libertatea (sau Voința) Poporului.
În realitate, Souvarin este tovarăşul incontestabil al revoluţionarilor anarhişti care fojgăiesc şobolăneşte în „Demonii” lui Dostoievski – unde (fără a simplifica absolut deloc problematica) personajele se clasează în două categorii. Cei răi (numeroşi, destinaţi beznei şi existenţei larvare) consideră că totul este permis, întrucât oamenii se trag din maimuţă. La polul opus, cei buni (rarisimi prin excelenţă) sunt convinşi că Dumnezeu există, motiv pentru care avem datoria morală de a ne iubi. În realitate, identificăm două silogisme contrare construite pe baza a două premise care se ciocnesc cap în cap. De unde şi falia care desparte aceste paradigme ireconciliabile.
Nu în ultimul rând, Souvarin este fârtatul firesc al anarhistului scoţian Galileo Gall, însufleţit de Mario Vargas Llosa („Războiul sfârşitului lumii”), care s-a dovedit un fin cunoscător al convulsiilor europene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (problematici tratate şi în „Paradisul de după colţ”).
Ca o paranteză (ultima!), Souvarin se diferenţiază, totuşi, de revoluţionarii lui Dostoievski, dar doar în ceea ce priveşte respingerea virulentă a darwinismului, pe motiv că, deşi îl „asasina” pe Dumnezeu, teoria selecţiei naturale legifera „inegalitatea ştiinţifică”. Ce-i drept, Souvarin intuia corect. La urma urmelor, datorită infirmităţilor ideologice care-i caracterizează, unii stângişti nu au înţeles asta nici până în ziua de astăzi. Fapt realmente explicabil, întrucât Dumnezeu s-a îngrijit ca maimuţele să fie inferioare omului.
Răzvan Gheorghe este scriitor şi jurnalist politic. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, a debutat la cotidianul ZIUA, în 2004. În prezent, este redactor al ziarului Evenimentul Zilei și editorialist PSnews.ro.
Ce bălării abracadabrante, nu cred ca l-ai deschis pe Bakunin, vorbesc de opul lui esențial