Skip to content
Societate

Urmează un weekend fără restricții în România? Cum ar putea fi menținute măsurile după 15 mai, până la instituirea stării de alertă

jandarm coronavirus INQUAM_Photos_Octav_Ganea

În exclusivitate pentru PSnews.ro, fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, susține că singura soluție pe care guvernanții o au pentru a continua restricțiile după terminarea stării de urgență și până la începerea stării de alertă este prelungirea stării de urgență de către președinte, printr-un decret.

„Dacă președintele nu va mai da un decret neconstituțional pentru 3 zile, fiecare va face ce vrea”, spune constituționalistul.

„Vineri, când s-ar termina dezbaterea legii pentru starea de alertă, nu o să aibă sfârșitul stării de urgență. Starea de urgență se termină pe 15, adică vineri. Terminarea dezbaterilor la legea privitoare la stării de alertă se termină tot vineri, să zicem, iar potrivit Constituției aceasta ar putea fi promulgată tocmai luni, 18 mai.

Președintele Klaus Iohannis poate prelungi cu 3 zile starea de urgență, în acest caz. Altă soluție nu există. Ar trebui să modifice OUG 1/1999 și să spună că se poate prelungi starea de urgență pentru că ordonanța inițială nu prevede decât o prelungire de 30 de zile. Însă, nici prelungirea inițială cu încă o lună nu este constituțională. Vă dați seama ce se va întâmpla. Dacă președintele nu va mai da un decret neconstituțional pentru 3 zile, fiecare va face ce vrea”, a declarat Gheorghe Iancu pentru PSnews.ro.

Amintim că Guvernul a adoptat în ședința de luni un proiect de lege care conține măsurile care ar urma să intre în vigoare după 15 mai. Autoritățile vor ca România să intre în stare de alertă după 15 mai. Proiectul trebuie să fie însă aprobat și în Parlament, unde poate suferi modificări.

În aceste condiții, Parlamentul este chemat să se miște repede și să voteze asupra proiectului de lege înaintat de Guvern, în condițiile în care ultima zi a stării de urgență este 15 mai. Odată votată, legea ar trebui să intre în vigoare sâmbătă. Însă chiar dacă s-ar mișca repede Parlamentul, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Și Partidul Social Democrat susține, într-o postare pe Facebook, că în perioada 15-17 mai, adică la sfârșitul acestei săptămâni, nu vor exista restricții impuse de autorități, pentru că, potrivit calendarului de adoptare a legii trimise de Guvern în Parlament, legea nu poate intra în vigoare mai repede de începutul săptămânii viitoare.

DETALII AICI: PSD anunță că timp de 3 zile nu vor fi restricții în România: Gafă monumentală a Guvernului PNL!

De cealaltă parte, premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la Digi 24, că măsurile de restricţie, după ce expiră starea de urgenţă, pe 15 mai, vor fi luate de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, chiar dacă proiectul de lege adoptat, astăzi, şi trimis Parlamentului, nu va intra în vigoare, până la acea dată.

Proiectul de lege, adoptat de Executiv luni, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă şi permite organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *