Cel mai rapid om de pe planetă, jamaicanul Usain Bolt, a încercat să demonstreze că este la fel de iute şi în spaţiu. Şi a reuşit într-o primă cursă, disputată în interiorul unei aeronave proiectată special pentru a avea gravitaţie zero.
Cel supranumit „Fulger”, datorită vitezei sale, dar şi gestului pe care îl făcea la finalul unei curse, a acceptat să concureze în interiorul unui Airbus Zero G, alături de astronautul Jean-Francois Clervoy şi designerul Octave de Gaulle, scrie tmz.com.
A ieşit o cursă în care Usain Bolt şi-a arătat din nou calităţile sale atletice, chiar dacă nu era obişnuit să concureze în condiţiile date, câştigând detaşat.
De când a renunţat la atletism, deţinătorul recordului mondial la 100 şi 200 de metri, visează să devină fotbalist. La finalul lui august a debutat ca profesionist la echipa australiană Central Coast Mariners, după ce în vară s-a antrenat alături de Stromsgodset şi Borussia Dortmund.
