Skip to content
Sănătate

Vaccinurile anti-Covid sunt eficiente și împotriva noii tulpini de coronavirus din Marea Britanie

Freepik

Experţii Uniunii Europene susțin că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt eficace şi împotriva noii tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2 descoperită în Marea Britanie, potrivit ministrului german al sănătăţii, Jens Spahn, citat de AFP.

”Conform a tot ceea ce ştim la ora actuală şi în urma discuţiilor care au avut loc între experţii autorităţilor europene”, noua tulpină ”nu are impact asupra vaccinurilor”, care rămân ”toate la fel de eficace”, ”ceea ce ar fi o veste foarte bună’‘, a spus ministrul Spahn, potrivit Agerpres.

Discuţiile au avut loc duminică în cadrul unei reuniuni la nivel de experţi a statelor UE, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului german al Sănătăţii.

Până în acest moment, nu există date că noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă se pare că este mai contagioasă. Câteva cazuri de infecții cu noua tupină au fost confirmate în afara Marii Britanii.

Mai multe state precum Belgia, Olanda, Italia, Austria, Irlanda, Germania, Bulgaria şi România au anunţat suspendarea zborurilor din şi către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Belgia a suspendat de asemenea legăturile feroviare cu teritoriul britanic.

Franţa a oprit complet pentru cel puţin 48 de ore transportul de persoane şi mărfuri dinspre Marea Britanie, inclusiv transporturile rutiere, maritime şi feroviare.

Preşedinţia germană a Consiliului UE a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a statelor membre, în baza mecanismului integrat al UE pentru un răspuns politic la crize (IPCR).

Noua tulpină de coronavirus descoperită de britanici se răspândește mai repede

Potrivit experţilor, nu sunt indici că noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă ea este mai contagioasă.

Șeful serviciului sanitar englez a declarat că datele prelimitare și creșterea rapidă a incidenţei îmbolnăvirilor în zona de sud-est a țării indică faptul că noua variantă de coronavirus se răspândește mai rapid.

Dată fiind această situație, el a precizat că „e mai vital ca oricând ca populaţia să continue să ia măsuri pentru a reduce răspândirea”.

Nu există nicio dovadă care să arate că noua tulpină provoacă o rată mai mare de mortalitate sau că afectează rezultatele referitoare la vaccinuri sau tratamente. Totuși, verificăm în continuare aceste lucruri”, a mai transmis Chris Whitty, potrivit unui comunicat postat pe site-ul guvernului britanic.

Din 13 decembrie au fost identificate 1.108 de cazuri COVID-19 cu noua variantă. Ele au fost raportate mai ales în sudul şi estul Angliei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *