Skip to content
Politică

Val de reacții incisive după ieșirile publice ale lui Iohannis și Băsescu cu privire la Grecia

Dupa referendumul din Grecia, liderii politici din Romania, in frunte cu presedintele Iohannis, fostul presedinte Basescu, dar si premierul Victor Ponta, si-au exprimat o parere despre modul in care vor evolua lucrurile si cum va fi afectata tara noastra.

Preşedintele Klaus Iohannis spune că, deşi Grecia a votat ”Nu” la referendumul de duminică, speră că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne ”Da” pentru viitorul european al Greciei.

Pe de alta parte, fostul presedinte afirma ca daca nu se luau masurile de austeritate de catre Guvernul Boc, Romania ar fi fost astazi in situatia Greciei.

Victor Ponta a insistat pe faptul că „Romania nu seamana DELOC cu Grecia”, reamintind că țara noastră traversează o perioadă pozitivă, aflându-se „in al patrulea an consecutiv de crestere economica sustenabila”, dar a atras atenția și asupra pericolului uriaș „care poate strica tot”.

Mirel Palada, fostul purtator de cuvant al Guvernului si actual consilier al primului ministru, afirma ca „Basescu Traian nu a inteles nimic din democratie si nu o sa inteleaga niciodata nimic (…) El considera ca totul se compara cu o nava (…) Eu nu m-as uita in gura dansului cand e vorba de o situatie care vine sa ridice un subiecte foarte importante in privinta legaturilor si soliditatii intre tarile din UE. E un subiect in care si una din parti si cealalta are dreptate, si una din parti si cealalta are bucata sa de responsabilitate (…) Important e ca toata lumea sa se aseze la masa (…) In cazul in care Romania e in legatura cu UE si participa la aceasta negociere, Romania nu va fi afectata”.

Gheorghe Ialomitianu, fost ministru din partea PDL, considera ca „daca analizam situatia din 2009 cand Romania a avut cea mai mare cadere economica (…) sigur ca trebuia sa luam niste masuri pentru a stabiliza tara. Sigur ca trebuie sa recunoastem ca au fost luate niste masuri foarte dure. Insa Romania trebuia sa ia niste masuri”.

Intrebat daca nu se taiau salariile era posibilitatea de a fi in situatia Greciei, fostul ministru a afirmat: „Nu spun asta. M-as fi bucurat ca ministrul de atunci, dl Vladescu, sa gaseasca alte masuri. Dar masuri trebuiau luate (…) Si guvernul Ponta ia masuri de consolidare fiscala, dar taind bani din investitii”.

Analistul politic Bogdan Chireac a afirmat ca din tot razboiul cu privire la modul in care Romania e afectata de situatia din Grecia dus intre Iohannis, Basescu si Ponta, „in niciun caz romanii” nu vor avea de castigat.

1 comentariu la “Val de reacții incisive după ieșirile publice ale lui Iohannis și Băsescu cu privire la Grecia

  1. Ialomitianu asta ar trebui sa taca. Un nerusinat, incompetent si hot. El patrona mafia din anaf si acum da lectii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *