Skip to content
Politică

Vâlcov s-a căptușit cu un nou dosar penal, în plină criză guvernamentală

evz.ro

Fostul ministru PSD al Finanțelor Publice Darius Vâlcov s-a căptușit cu un nou dosar penal, în plină criză guvernamentală.

„Creierul PSD” (așa cum l-a calificat Lia Olguța Vasilescu) și autorul programului de guvernare și a evaluării miniștrilor a fost pus sub control judiciar începând de marţi de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru o perioadă de 60 zile, pentru instigare la dare şi luare de mită, cu interdicţia de a părăsi ţara, transmite News.ro.

Măsura este luată în dosarul privindu-l pe un funcţionar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, acuzat că a luat mită timp de trei ani de la o firmă controlată de către Vâlcov.

Darius Bogdan Vâlcov a fost pus sub acuzare, în cursul zilei de marţi, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, anchetatorii susţinând că acesta a constituit trei societăţi comerciale, SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL, SC CONTIS COMPANY SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii, ce acţionau ca un tot unitar.

“Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea, un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1.000 lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

De asemenea, anchetatorii au emis pe numele inculpatului Darius Bogdan Vâlcov un ordin de a nu părăsi ţara ca măsură preventivă.

În acelaşi dosar, mai este cercetat şi fostul consilier local PDL Mircea Dogaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *