Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a transmis marți că va începe procedura de vaccinare împotriva COVID-19 din penitenciare cu doze produse de compania Johnson & Johnson.
“Pe scurt, pot să vă spun că la nivelul penitenciarelor se va întocmi o listă cu doritorii pentru vaccinare. Această activitate se va desfășura în cabinetele proprii medicale din penitenciare, cu resursă umană proprie, la care pot să participe și alte categorii de persoane, din resursa fiecărui județ, acolo unde nu există resurse umane disponibile și dozele vor fi preluate dintr-un centru fix, după modelul centrelor sociale și rezidențiale.
Se va asigura vaccinarea în cadrul penitenciarului, în cabinetele medicale, persoanele vor fi introduse în registrul electronic național al vaccinărilor iar adeverința de vaccinare se păstrează la fișa medicală a fiecărei persoane,
Se va distribui vaccin de la compania J&J, tocmai pentru a facilita vaccinarea, pentru că vorbim de o schemă de vaccinare cu o singură doză, însă se pot folosi și alte vaccinuri în condițiile în care se respectă lanțul de frig și alte condiții necesare pentru a menține calitatea și eficacitatea acestor vaccinuri”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.
