Miercuri, Insarcinatul cu afaceri al SUA la Bucuresti, Dean Thompson, a venit la Parlament, la biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea unde se afla si premierul Victor Ponta.
Tot ieri, ambasadele SUA și Marii Britanii au reacționat cu privire la modificările propuse Codului de Procedură Penală.
Astfel, în cadrul unui interviu acordat pentru Gândul.info, președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a dezvăluit despre ce a discutat cu Dean Thompson și anume despre evoluţiile interne şi regionale cu privire la mai multe subiecte, dar și despre proiectul legislativ privind modificarea Codului de Procedură Penală.
„A fost o discuţie normală pe care o are preşedintele cu membrii ambasadei. Eu sunt preşedintele grupului de prietenie, aşa cum este denumit şi Caucus, şi am avut o discuţie despre evoluţiile interne şi regionale cu privire la mai multe subiecte. Unul dintre ele a fost şi iniţiativa parlamentarilor, la care i-am spus că eu personal sunt împotriva ei şi o consider o mare greşeală dacă am promova acest proiect pentru că există checks and balances în acest moment în Constituţie care permite ca în următoarele şapte, opt, nouă luni de zile să nu fie adoptat, reîntoarsă de preşedinte, contestată la Curte.
În tot această perioadă, guvernul României şi alianţa care o susţine vor avea un impact negativ în opinia publică pentru că se lucrează cu percepţii. Şi atunci tot ce am făcut noi, toate eforturile cu lupta anticorupţie, toate eforturile economice vor fi şterse cu buretele pentru o iniţiativă care nu rezolvă o problemă de fond: dosarele vor merge în continuare, pentru că ştiţi foarte bine legea se aplică pe viitor, nu spre trecut. Din punctul meu de vedere este o mare greşeală să intrăm într-o astfel de discuţie, astăzi, acum, într-un an în care economia merge foarte bine, în care percepţia este foarte bună la nivelul UE şi a partenerului strategic american.”, a afirmat Valeriu Zgonea.
Totodată, Valeriu Zgonea a precizat în cadrul interviului acordat sursei citate mai sus că a fost o discuție normală între colegi și că i-a transmis că din punctul său de vedere este o mare greșeală să promoveze acest text în această sesiune parlamentară, punctând că el nu o susține.
„A fost o chestiune de ”concern” şi m-a întrebat pe mine, personal, ca preşedinte al Caucus-ului care este opinia mea personală. O discuţie normală între colegi şi i-am spus că, din punctul meu de vedere, este o mare greşeală ca să promovăm acest text în această sesiune parlamentară şi nu o susţin. Aşa cum nu am susţinut nici la legea administraţie publice locale în care o parte din colegii mei de partid s-au supărat. Nu este bună nici pentru primari, nici pentru preşedinţii Consiliilor Judeţene, nici pentru parlamentari în acest moment o schimbare a Codului de procedură penală pe care l-am votat tot noi aceeaşi alianţă acum doi ani de zile. Dacă vrem să avem un dialog chemăm CSM-ul, chemăm Ministerul Justiţiei şi într-un dialog se poate crea un proiect de lege. Altfel, fiecare individual va spune da sau că e împotrivă, aşa cum fac liberalii de obicei, şi la momentul respectiv România va avea de suferit. Mulţi dintre colegii mei din opoziţie nu înţeleg că un astfel de proiect nu-l etichetează nimeni fiind al guvernării sau al Opoziţiei, ci ca fiind al Parlamentului României. În momentul în care avem un MCV foarte bun şi putem să-l îndeplinim şi să ştergem nişte bechmark-uri, în momentul în care avem o şansă să intrăm în două trepte în Schengen, să generăm noi o problemă să fim în defensivă cum am făcut în trecut.” a declarat Valeriu Zgonea pentru Gândul.info.
