Skip to content
Politică

Vanghelie le face o invitație bombă lui Ponta și Dragnea. Cu ce personaj celebru de film se compară edilul sectorului 5

Edilul sectorului 5, Marian Vanghelie, a făcut miercuri seară, în cadrul unei emisiuni televizate la Realitatea TV, o invitație directă către cei mai mari adversari politici ai săi și anume Victor Ponta, Liviu Dragnea și Sebastian Ghiță.

Vanghelie a precizat că are de gând să participe la o emisiune la RTV unde să fie prezenți și Sebastin Ghiță, Victor Ponta și Liviu Dragnea, precizând că nu are niciun fel de frică.

”Am văzut la RTV că au pus tot felul de lucruri din viaţa mea, din ultimii 20 de ani. Domne, să ştiţi că şi marile imperii au pornit şi au câştigat bătălii mici, mici, până când au ajuns mari imperii. Şi îi asigur pe cei de la RTV că fac faţă la orice discuţie, dacă vor ei, şi mă duc la o emisiune, la RTV, cu Ghiţă, pe cuvântul meu. 

Eu mă duc cu Sebi Ghiţă şi cu Victor Ponta şi cu Liviu Dragnea la RTV, dacă le e frică în altă parte, eu mă duc. Dacă pot să vină cu mine, să-mi spună. Eu mă duc cu ei acolo, la emisiune la ei. Nu am nici o problemă. Dar păcat că acolo sunt oameni pregătiţi pe care îi respect, cu care am o relaţie civilizată şi încearcă să ducă toate lucrurile într-o formulă din asta aşa demagogică”, a precizat miercuri seară, Marian Vanghelie la Realitatea TV.

Vanghelie a mai precizat că are de gând să vorbească cu fiecare parlamentar al PSD pentru a încerca să îl dea jos pe Victor Ponta din fruntea PSD. Edilul sectorului 5 nu a ezitat să se și compare cu un celebru personaj de film, Falconetti, protagonist al filmului ”Om bogat, om sărac.”

”Le promit că n-o să fie parlamentar cu care să nu vorbesc. Victore, nu scapi. Crede-mă, te rog frumos, că m-ai subestimat, pe cuvântul meu de onoare. I-aş transmite un singur mesaj. Nu a văzut, cred că era mai mic, nu ştiu dacă a văzut „Om bogat, om sărac”. Erau, omul bun, mai sărac, şi se bătea cu Falconetti ăla, escrocul, care făcea parte din mafie. Şi antrenorul celui sărac vroia, zice: „Nu te bate cu el ca să vadă că eşti bun”. Tot se făcea că mănâncă bătaie ca să se bată, să câştige banii respectivi, şi după aceea să fugă. Şi până la urmă l-a prins cu nevasta lui şi i-a scos un ochi. Aşa că Victore, nu crede că ai scăpat de mine. Că eu am stat liniştit cu tine în partid că am zis că trebuie să te duci. Dar fii sigur că de abia de acum încolo începem să facem politică împreună. Pe cuvântul meu de onoare”, a precizat Vanghelie miercuri seară în emisiunea lui Rareș Bogdan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *