Marian Vanghelie a fost prezent miercuri la Tribunalul București unde a avut termen în procesul de abuz în serviciu.
Întrebat de jurnaliști despre rezultatul slab făcut de partidul din partea căruia a candidat la primărie, acesta a spus: „Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns. Toate au o singură ecuație, ca teorema lui Pitagora”.
Vanghelie a precizat după că totul a fost un experiment pe București și că i se pare suspect că 5.000 de buletine de vot au fost anulate, ceea ce ar însemna aproximativ 9%, și felul în care anumiți membri ai secțiilor de votare au fost numiți, scrie b1.ro.
Fostul edil de la sectorul 5, s-a declarat nemulțumit și de felul în care a decurs campania atât în privința mass-media cât și a candidaților, că s-a ajuns să nu mai știe lumea cine candidează și unde candidează. El a dat exemplul fostul primar de la sectorul 1, Andrei Chiliman, care era creditat cu 75% în preferințele electoralului, dar candidatul pe care acesta l-a susținut a ieșit pe locul 3.
Legat de dosarul pe care îl are în instanța, acesta a spus că s-a ajuns în situația ca în România să „facem parte din societatea în care în care ori ești denunțător ori ești suspect ori ești prost”, și că lui i s-ar părea normal să poți denunța fapte de corupție când ești bine intenționat și nu când ai deja o pedeapsă și ai făcut evaziune de 50 de milioane de euro.
