Skip to content
Politică

Vasile Blaga anunț tranșant: PNL nu va negocia cu nimeni funcții contra voturi

Co-președintele PNL le dă o veste proastă acelora care sperau să obțină vreun beneficiu în urma votului dat pentru dărâmarea Guvernului Ponta. Vasile Blaga a declarat că PNL ”nu va negocia cu nimeni funcții contra voturi pentru dărâmarea Guvernului Ponta”, relatează Mediafax.

Blaga a mai spus că PNL va depune moţiune de cenzură în această sesiune şi dacă nu reuşeşte să aibă o majoritate „nu este nicio crimă”.

„Noi vom depune o moţiune de cenzură, este până la urmă dreptul şi obligaţia opoziţiei de a sancţiona puterea. Sperăm că atunci când vom depune moţiunea de cenzură să avem şi majoritate în Parlament”, a afirmat Blaga.

„Dacă nu reuşim, nu este nicio crimă, dar o moţiune de cenzură împotriva proastei guvernări Ponta pe care o vedeţi în fiecare zi, sigur că va fi depusă, nu vă pot spune momentul. Cred că este obligaţia opoziţiei să sancţioneze puterea în orice stat democratic”, a precizat copreședintele PNL.

La ora actuală, PNL este în faza elaborării programului de guvernare, termenul fiind 28 februarie, când şefii de comisii de specialitate şi Cătălin Predoiu vor trimite organizaţiilor, pentru o primă dezbatere în interiorul partidului, acest program, a arătat liderul PDL.

Blaga a menţionat faptul că programul de guvernare va fi în acord total cu programul preşedintelui Iohannis, „România lucrului bine făcut”.

„Nu vom negocia cu nimeni funcţii contra voturi pentru dărâmarea Guvernului Ponta”, a subliniat Blaga.

Sursa foto: antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *