Lia Olguța Vasilescu îi acuză pe procurorii DNA de încălcarea „grosolană” a legii în instrumentarea dosarului său şi anunţă că atât ea cât şi colegii săi social-democraţii sunt decişi să-i oblige pe vinovaţi să plătească.
Prezentă la RTV luni seara, Lia Olguţa Vasilescu a susţinut că liderii şi aleşii locali ai PSD au fost „vânaţi” în ultimii ani.
”Înregistrările cu mine în dormitor, în primărie sau în altă parte nu au fost văzute doar de polițiștii judiciari, procurori etc, ci și de inculpați în dosare care nu au nicio legătură cu mine. Mi se pare halucinant! Cei care iubesc cătușele… Vi se pare normal? Despre ce vorbim? Dacă nu avem nimic de ascuns atunci ce facem în baie, să facem în stradă. S-a ajuns prea departe, dar mă țin de cuvânt. Am nervi, timp și resurse ca să mă lupt pentru dreptatea mea! Toți acești oameni vor plăti. Ce mi s-a întâmplat mie a fost o hăituire, o încălcare grosonală a legii. Colaboratorii mei au fost duși în hoteluri și torturați doar-doar mă denunță pe mine. Pentru asta nu a plătit nimeni”, a acuzat Lia Olguța Vasilescu, potrivit dc.news
