Bărbatul care şi-a ucis soţia şi şi-a înjunghiat fiica adolescentă a fost găsit spânzurat pe raza localităţii unde avea casa. Gestul său a fost previzibil, după ce vineri a trimis mesaje rudelor despre ce au de făcut în continuare.
Bărbatul a putut fi localizat după telefonul mobil. După 3 zile de căutări, bărbatul a fost găsit spânzurat sâmbătă dimineaţa, potrivit România TV.
Soţia acestuia, ucisă miercuri cu mai multe lovituri de cuţit, ceruse ordin de protecție, în instanță, împotriva soțului său. Ea a renunțat însă la proces cu doar o zi înainte să fie ucisă.
Cerasela Fîntînariu depusese, în 20 iulie, la Judecătoria Vaslui, o solicitare pentru un ordin de protecţie faţă de soţul său. Ulterior, femeia a înaintat la aceeaşi instanţă şi o cerere de divorţ.
Rudele celor doi soţi au declarat anchetatorilor că femeia ar fi luat decizia retragerii solicitării pentru ordin de protecţie, întrucât ar fi intenţionat să se împace cu soţul său.
Miercuri, la o zi după ce Cerasela Fîntînariu a renunțat la proces, aceasta, soțul său și fiica lor au mers împreună la părinţii femeii, în localitatea vasluiană Draxeni, iar la întoarcerea spre locuinţa lor din Poieneşti, Constantin Fîntînariu şi-ar fi atacat soţia cu o baionetă. După ce ar fi ucis-o pe soţie în maşină, bărbatul a aruncat cadavrul într-un şanţ de pe marginea unui drum din apropierea localităţii Cănţălăreşti.
De asemenea, Constantin Fîntînariu şi-ar fi înjunghiat de mai multe ori fiica de 16 ani, aflată în aceeaşi maşină, care ar fi încercat să-şi apere mama.
Ulterior, bărbatul a luat-o pe fată şi a închis-o în portbagajul mașinii și a mai parcurs câteva zeci de kilometri, apoi a abandonat maşina într-o pădure din apropiere de Poieneşti. Fata a fost găsită în portbagaj câteva ore mai târziu de către rude, anunțate chiar de către tatăl său.
Adolescenta a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, fiind apoi transferată la Spitalul de Copii din Iaşi și supusă unor intervenţii chirurgicale.
