Skip to content
Politică

Veste bună pentru profesori: s-ar putea pensiona mai devreme

ps4.ro

Citiți mai jos despre o veste bună pentru profesori: s-ar putea pensiona mai devreme. Vedeți ce condiții sunt necesare în acest sens.

Profesorii se vor putea pensiona cu trei ani mai repede, prevede o inițiativă legislativă inițiată de senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache, transmite Newsbucovina.ro.

Senatorul social-democrat sucevean a vorbit în emisiunea „Exclusiv 90 de minute” de la Bucovina TV despre o inițiativă pe care o are în vederea sprijinirii cadrelor didactice, respectiv Legea pensionării anticipate a profesorilor.

Conform parlamentarului PSD, profesorii care au gradul didactic 1 și peste 30 de ani vechime, ar putea să se pensioneze la 62 de ani.

Virginel Iordache a arătat că, prin această lege, profesorii se vor putea pensiona anticipat fără să fie penalizați.

„Am în vedere faptul că sunt profesori care au 40 de ani vechime. La un moment dat munca cu elevul nu este ușoară. Este uzură psihică extraordinară și mulți dintre colegii mei clachează la un moment dat. Decât să mergi în fața clasei și să apari în ipostaze care nu sunt tocmai măgulitoare pentru omul-profesor și pentru calitatea de profesor, prefer să ajut profesorul acesta să meargă la pensie mai repede, cu trei ani înainte”, a explicat Iordache.

PSD-istul a menționat că pentru inițierea acestui proiect a discutat și cu reprezentanții Casei Naționale de Pensii, cărora le-a prezentat statistici ce indică faptul că numărul profesorilor care solicită pensionarea anticipată este de zece ori mai mic decât al celor care cer să continue activitatea și după vârsta pensionării.

„În discuțiile pe care le-am avut cu cei de la Casa Națională de Pensii, aceștia mi-au reproșat că s-ar aduce prejudicii la bugetul CNP. Le-am replicat și am chemat un reprezentant al Ministerului și am dovedit cu cifre că numărul profesorilor care solicită prelungirea activității după 65 de ani este de 10 ori mai mare decât numărul profesorilor care solicită pensionarea anticipată”, a punctat Iordache.

Virginel Iordache a subliniat că această lege face ca în anumite situații, cadrele didactice să poată solicita pensionarea anticipată.

„Prefer ca omul să iasă demn la pensie”, a mai zis parlamentarul.

3 comentarii la “Veste bună pentru profesori: s-ar putea pensiona mai devreme

  1. Sa se faca o statistica cu nr persoane din invatamant care au ajuns la pensie! Uzura/stresul/lipsa conditiilor si grija zilei de maine
    ne termina inainte de vreme…

  2. mda numai aia care sunt in armata politie pompieri medici doctori chirurgi aia nu merita nu sa se pensioneze atunci astia mai tineri la ce mai practica meseria care o practica daca astia nu se pot retrage oricum bravo lor ca au acest drept altii colo trebuie sa stea sa astepte ani si ani de zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *