Elveția va elimina toate restricțiile pentru cetățenii români care vor să muncească acolo începând cu sfârșitul lunii mai 2019, renunțând la o clauză de salvgardare care este activă din momentul aderării României la UE. Anunțul a fost făcut de președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, aflat în vizită oficială la București.
Berset a discutat pe această temă cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, cei doi oficiali susținând ulterior declarații de presă comune.
”Pot să confirm acest lucru, în luna mai a anului viitor ajungem la finele acestui proces. După care dată, iată că nu va mai exista nicio diferență și nicio restricție”, a spus el într-o conferință de presă.
Iohannis a precizat și el că discuțiile pe această temă au fost pozitive. ”Elveția, din motive pur tehnice a trebuit să revină la această, hai să nu-i spunem restricție, la aceste contingente, și, în condițiile în care mi s-a confirmat că discuțiile în societatea elvețiană sunt într-o notă pozitivă despre România, despre români, nu-mi rămâne decât să salut faptul că, începând cu sfârșitul lunii mai 2019, nu va mai exista nicio restricție”, a declarat președintele.
