Veste bună pentru români: Ministerul Finanțelor suplimentează programul Prima Casă!
Mai precis, ministerul Finanţelor va suplimenta cu 500 de milioane de lei plafonul de garanţii aferent anului 2016 pentru creditele din Programul „Prima Casă”, potrivit romaniatv.net.
Conform informaţiilor oferite de Fondul, solicitările de garantare primite de FNGCIMM au fost de 7.806 în luna martie, comparativ cu 3.752 în martie 2015. De asemenea, numărul solicitărilor din aprilie 2016 a fost de 6.270 comparativ cu 3.673 în aprilie 2015.
Analizat pe ani, pentru perioada 1 ianuarie–20 aprilie 2015, garanţiile acordate de FNGCIMM au fost de 534.865.529 lei, faţă de 1.049.992.858 lei în aceaşi perioadă din 2016.
