Skip to content
Societate

Veste bună pentru români. Programul „Prima casă” va continua și în 2019

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că programul „Prima casă” va continua și în 2019.

Noi vom bugeta pentru anul viitor în continuare programul „Prima casă” pentru că a fost foarte util în economie. Nu ştiu exact acum suma, dar în ianuarie o să vedeţi exact cu cât anume vom bugeta„, a declarat Teodorovici, citat de Agerpres.

Întrebat dacă va fi un plafon de vârstă sau de venit, şeful de la Finanţe a precizat că nu vrea să anticipeze, pentru că nu are toate datele. „Probabil săptămâna viitoare…Dacă se schimbă ceva faţă de cadrul legal care a reglementat Prima casă vor fi astfel de modificări legislative puse din timp, transparente, pe site-ul MFP, dar vom continua cu acest program şi în 2019”, a subliniat Eugen Teodorovici.

Potrivit unui proiect de HG publicat pe site-ul MFP, plafonul de garanţii pentru programul „Prima casă” pentru anul 2019 este de 2 miliarde de lei, similar cu plafonul total de garantare alocat pentru anul 2018.

De la lansarea Programului în anul 2009 până la sfârșitul lunii octombrie 2018, au fost acordate 264.578 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,40 miliarde lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *