George Copos, închis pentru 3 ani și 9 luni în Dosarul Transferurilor, a primit 4 ani de închisoare în Cazul Loteria I.
Astăzi, acesta a fost anunțat de către judecători că a primit un spor de pedeapsă de 6 luni la pedeapsa precedentă. În aceste condiții, George Copos va executa 4 ani și 6 luni de închisoare.
„În temeiul art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 lit.b C.pen. din 1969 contopeşte pedepsele astfel stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care o sporeşte cu 6 luni, în final 4 ani şi 6 luni închisoare (în care este inclus şi sporul de 8 luni închisoare aplicat prin sentinţa nr. 238 din 3.04.2012 a Tribunalului Bucureşti definitivă prin decizia nr 222/A/4.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti”, se arată în hotărâre.
