Vești bune de la „Marie Curie”: un bebeluș va fi externat.
Astfel, șefa secției de Nefrologie a unității medicale, Mihaela Bălgrădean, a anunțat că unuil dintre bebelușii internați la Spitalul Marie Curie va fi externat luni.
”Este un băiețel, face parte dintre primii copii care au venit la noi, pe 3-4 februarie. În momentul de față este foarte bine, mănâcă. Va fi urmărit în continuare de noi, primul control îl vom face săptămâna viitoare. Suntem foarte mulțumiți, a fost o formă foarte severă de boală. A făcut dializă 14 zile. Vârsta lui este de 10 luni”, a declarat medicul, potrivit b1.ro.
Întrebată dacă mai sunt copii care fac de mult timp dializă, Mihaela Bălgrădean a răspuns: ”În aceeași situație se afla fetița de la Craiova care va mai avea nevoie de câtevea ședințe de dializă. Alături, abia am început cu copilul care s-a internat pe data de 24. Toți ceilalți sunt fie pe cale de a suprima dializa, sau de a pleca acasă. Mâine va pleca tot un băiețel. Nu s-a mai internat niciun copil, cu diagnosticul de boală, din 24 februarie și sperăm să nu se mai interneze”.
