Vești triste vin din Ecuador, acolo unde bilanțul cutremurului a ajuns la 413 morți.
„La momentul actual bilanțul este de 413 morți”, a anunțat ministerul care coordonează acțiunile de salvare, potrivit b1.ro.
Până luni seara când s-a făcut public noul bilanț, numărul celor care își pierduseră viața în cutremurul cu magnitudinea de 7,8 era de 350 de morți.
Președintele Rafael Correa a adus în discuție și un cost al reparațiilor care va ajunge la miliarde de dolari și a subliniat impactul potențial uriaș asupra economiei.
„Reconstrucția va costa miliarde de dolari”, a spus Correa în orașul Portoviejo, unul dintre cele mai afectate de cutremur.
