Skip to content
Politică

Vezi cum ar face față spitalele din Timiș unei tragedii ca cea din Colectiv

Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara, cea mai mare unitate medicală din zona de vest a ţării, a avut numeroase discuţii şi pregătiri pe tema situţiilor catastrofale.

„În acest moment, la Unitatea de Primire Urgenţe avem 24 de paturi. În caz de nevoie, numărul s-a putea dubla, acest lucru însemnând că pot fi trataţi în regim de urgenţă 50 de pacienţi. Dacă se întâmplă însă un dezastru, personalul obişnuit al spitalului nu poate face face. De asta este nevoie să vină de acasă personal medical, asistente, rezidenţi, studenţi, brancardieri. Sunt cazuri complete în care ai nevoie de medic chirurg, medici de urgenţe, specialişti în arsuri. Aceştia trebuie să vină de acasă, să ajute, ca voluntari. Sunt discuţii în permanenţă, cine preia conducerea unităţii în caz de catastrofă. Nu există niciun spital din lume, nici cele mai mari, care să facă faţă singure la o mare catastrofă. De asta se fac şi distribuiri de victime la alte unităţi mediacale, cum s-a întmplat şi la Bucureşti”, a declarat Marius Craina.

Medicul susţine că Spitalul Judeţean din Timişoara are şi o „bancă” de medicamente de rezervă, care sunt ţinute tocmai pentru situaţii de urgenţă maximă.

„Aceste medicamente sunt depozitate, există un stoc de rezervă pentru evenimente care nu pot fi prevăzute. Ştim că sâmbătă, duminică farcamciile sunt închise, dar spitalul trebuie să reziste. Griji îşi face toată lumea, deşi nu dorim să se întâmple aşa ceva. E important însă să fim pregătiţi, să nu lipsească x sau y, să nu spunem că nu am ştiu ce avem de făcut. Avem discuţii în permanenţă şi trebuie să învăţăm din aceste drame”, a mai declarat Marius Craina, potrivit adevarul.ro.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *