Scenariul 3 – Socialism de stat: răspuns centralizat, protecția vieților omenești este prioritară
„Este primul dintre aceste scenarii care indică o schimbare la nivel cultural: o redefinre a valorilor economice. Acesta este viitorul la care vom ajunge dacă sunt extinse măsuri de genul celor luate în acest moment în țări precum Marea Britanie, Spania și Danemarca.
Elementul cheie aici: măsurile precum naționalizarea spitalelor și plata angajaților nu sunt văzute ca niște mecanisme pentru protejarea pieței ci pentru protejarea vieții în sine. Într-un asemenea scenariu, statul intervine pentru a proteja părțile economiei care sunt esențiale: producția de hrană, energie și asigurarea locuirii, așa încât cele necesare pentru asigurarea traiului să nu mai fie supuse regulilor pieței. Statul naționalizează spitalele și dispune ca locuințele să fie gratuite. În cele din urmă, le oferă cetățenilor mijloace pentru a accesa diferite bunuri — atât de bază cât și alte bunuri de consum care pot fi produse cu o parte redusă a forței de muncă.
Cetățenii nu se mai bazează pe angajatori ca intermediari între muncă și asigurarea traiului zilnic. Plata este făcută direct către cetățeni, nu depinde de valoarea muncii depuse. În schimb, plata este la fel pentru toată lumea (merităm să putem trăi, datorită simplului fapt că suntem în viață), sau se bazează pe utilitatea serviciilor oferite. Angajații din supermarketuri, șoferii de curierat, asistentele medicale, profesorii și doctorii sunt noii directori executivi.
Este posibil ca socialismul de stat să fie o consecință a capitalismului de stat și efectul unei pandemii prelungite. Dacă economia va fi lovită de o recesiune puternică, lanțurile de aprovizionare vor fi perturbate, astfel încât nevoile oamenilor nu vor putea fi salvate de politicile de tip Keynesian (pe care le vedem în acest moment, respectiv tipărirea de bani, simplificarea împrumuturilor etc), statul ar putea ajunge la supraproducție.
Această abordare are riscurile ei — trebuie să avem grijă să evităm autoritarismul. Însă pusă în practică cum trebuie, aceasta s-ar putea să fie cea mai bună soluție împotriva pandemiei COVID-19. Un stat puternic poate să folosească resursele pe care le are pentru a proteja funcțiile principale ale economiei și ale societății.!
– Simon Mair, cercetător, Center for the Understanding of Sustainable Prosperity, Universitatea Surrey (Inverse.com)
