Vicecancelarul germal, Sigmar Gabriel, a declarat, marți, că ‘Germania nu este o țară comodă’, adresându-se refugiaților care se îndreaptă spre teritoriul german, dar reiterând în același timp hotărârea guvernului de la Berlin de a-i primi și integra, potrivit agerpres.ro.
‘Germania nu este o țară oarecare’, ea este ‘puternică’ și în măsură să-i primească pe aspirații la azil care în prezent se îndreaptă spre ea cu sutele de mii, a declarat Gabriel, numărul doi în guvernul Angelei Merkel și ministru al economiei.
‘Însă Germania nu este, de asemenea, o țară comodă’, a adăugat el.
‘Tot ceea ce trebuie știut’ pentru a te putea integra în societatea germană și a-i înțelege valorile ‘este rezumat în primele 20 de articole ale Constituției noastre, însă nu devii un expert în Constituție odată ce ai trecut frontiera’, a mai spus Sigmar Gabriel.
El i-a îndemnat pe germanii de origine străină, urmașii valurilor de imigrație precedente, să-și asume rolul de intermediari și să ‘explice țara’ noilor veniți.
