Skip to content
Politică

Vicepreședintele PNL Sector 1 candidează pentru şefia filialei: Dragoș Preda a fost consilier al viceprimarului Parisului

puterea.ro

Dragoș Preda, actualul vicepreședinte al PNL Sector 1, și-a anunțat candidatura pentru președinția organizației, intrând în competiție directă cu Sebastian Burduja, actualul șef al filialei.

Preda are o experiență de 15 ani în administrația publică centrală din România, dar și în state europene – el a fost consilier al viceprimarului Parisului, Bernard Pignerol, în timpul mandatului lui Bertrand Delanoe, și a făcut parte și din grupurile de experți (XG) de la nivelul Uniunii Europene care au coordonat și elaborat 7 strategii naționale și numeroase alte prevederi legislative.

Potrivit CV-ului său, candidatul la șefia PNL Sector 1 are expertiză în domenii precum dezvoltare internațională, reforma administrației publice, politici de securitate și apărare, comunicare, dezvoltarea orașelor și comunităților inteligente etc.

Cu o experiență bogată în zona administrației locale de tip Smart City, Dragoș Preda s-a implicat în organizarea a numeroase evenimente care au urmărit dezvoltarea expertizei în domeniul Orașelor Inteligente (seria JumpToSmart), FutureSkills (evenimentul de lansare fiind deschis de președintele României, Klaus Iohannis), fiind invitat constant în conferințe și emisiuni pe această tematică, având colaborări cu instituții de profil precum ICI (Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti) etc.

Pasionat de strategie și studii prospective, Dragoș Preda face parte, încă din 2011, din nodul Romania al Proiectului Millenium, inițiat de către Smithsonian Institution, The Futures Group International și United Nations University (UNU), participând la fundamentarea a numeroase studii naționale și internaționale privind Viitorul Tehnologiei, Viitorul Pieței Muncii sau Viitorul Educației, cât și din consiliul de consilieri (board of advisors) al Executive Blockchain Laboratory, inițiat de către ICI București etc.

Fost bursier la două școli de renume internațional (al 50-lea bursier al Guvernului Republicii franceze în cei 65 de ani de existență ai Ecole nationale d’Administration, FRANȚA) și absolvent a două programe de masterat ale Paris 1 Panthèon-Sorbonne, universitate în cadrul căreia a absolvit și programul de licență, Dragoș Preda a revenit de fiecare dată în țară. A fost premiat în prima ediție a Galei Forbes România 30 sub 30 și a primit o serie întreagă de distincții și din partea societății civile.

Tatăl a doi copii, Amadeea și Dante, Dragoș Preda și-a dedicat o mare parte a vieții sale proiectelor caritabile, iar munca sa în străinătate a fost mereu în rezonanță cu ţara de origine, România.

Antreprenor civic prin definiție, Dragoș Preda este fondator și membru a numeroase organizații, unele dintre acestea marcând profund societatea română de pretutindeni: Liga Studenților Români din Străinătate – cea mai vastă comunitate din afara granițelor, Fundația CAESAR, Clubul pentru Romania, IRSCA Gifted Education, Rotary Club București Cișmigiu etc.

În societatea civilă a lansat programe precum Clasic e Fantastic și a făcut parte din juriul a numeroase competiții precum Gala Premiilor în Educație (2009), Gala Societății Civile (2010) etc. În spațiul de business a înființat o Cameră Bilaterală și a lansat doua tech start-up-uri.

Chiar dacă se spune că moartea unei fapte bune survine atunci când vorbeşti despre ea, a-ţi exprima opinia despre Dragoş Preda e sinonim cu a formula definiţia smereniei celui care face lucruri bune pentru ceilalţi fără să aştepte recunoaşterea acţiunii lui.

L-am cunoscut cu ceva ani în urmă, la România la taifas, într-un cerc de oameni speciali ca şi el, care încercau să răzbească, să facă lumină prin meandrele neputinţei societăţii aflată la primii paşi spre democraţie. M-a frapat privirea senină şi zâmbetul larg de om fără ascunzişuri, tranşant şi hotărât, şi bunătatea care i se citea pe chip. Ulterior, am aflat parcursul lui impresionant şi determinarea pe care a avut-o de a-şi împlini visul.

Cu educaţie aleasă, dar şi cu expertiza şi o reţea excepţională de prieteni şi cunoştinţe de prin toate colţurile lumii, Dragoş Preda reprezintă un liant ideal pentru relocarea valorilor româneşti către un scop comun benefic oamenilor şi societăţii. Cu o abilitate înnăscută de a comunica şi transmite mesaje, el este imaginea liderului vizionar care vede în tinerii şcoliţi în străinătate factorul pivotal  în reconstrucţia mentalităţii necesare pentru o evoluţie pozitivă şi stabilă.

Ca fondator al grupului România XXI, Dragoş Preda a reuşit ca, de fiecare dată, să facă altceva decât cei din jurul lui şi, fără să se încarce cu energia negativă a unui trecut nefast şi neinspirat, a ales să transmită comunităţii o energie bună, inspirată de fapte pozitive, capabile să mobilizeze oamenii în aceste vremuri incerte şi neaşteptate legate de pandemia de Covid. I s-au alăturat o mulţime de antreprenori, jurnalişti, studenţi, elevi, profesori care au dorit să fie parte a acestui generos proiect menit să ridice moralul semenilor şi să creeze o coeziune benefică în jurul unei idei strălucite de a promova reuşitele şi de a consolida solidaritatea românilor.

Împreună cu un grup de elevi şi studenţi inimoşi, am folosit această oportunitate pentru a relata oamenilor despre puterea faptelor bune izvorâte din suflet, a căror răsplată este sentimentul unic de bucurie care îţi inundă sufletul ştiindu-te util unei cauze umanitare menite să promoveze binele, în cele mai diverse faţete ale lui.

Competenţele lui manageriale i-au permis să fondeze Liga Studenţilor Români din Străinătate, un proiect extrem de ambiţios menit a uni diaspora şi a dezvolta soluţii viabile pentru promovarea drepturilor şi intereselor academice şi profesionale ale membrilor ei, astfel ca aceştia să poată contribui la dezvoltarea României şi să conecteze ţara noastră la lumea academică internaţională.

Prin tot ceea ce face, Dragoş Preda consolidează dialogul intercultural şi ajută la realizarea unei imagini favorabile a României în lume. Cu dorinţa lui permanentă de a evolua prin cunoaştere şi experienţe personale, cu deschiderea şi jovialitatea pe care le posedă, cu diplomaţia şi tactul recunoscut, Dragoş Preda este omul care îşi vede succesul prin prisma lucrurilor pe care le face pentru ceilalţi. Şi sunt convinsă că va face, ca şi până acum, lucruri de care să avem nevoie. Noi, şi cei ce vor veni după noi, mai ales”, declară Daniela Bordei, profesor şi mentor

Despre Dragoș Preda au vorbit elogios, de-a lungul anilor, personalități precum Nicolae Rațiu, Dumitru Graur, Elisabeta Lipă, Dorin Dumitru Prunariu sau Adrian Curaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *