Angajații Primăriei Capitalei își vor primi salariile în cursul săptămânii viitoare, a declarat vineri pentru agerpres.ro viceprimarul Bucureștiului Cornel Pieptea.
„Abia luni, după ce se va judeca la Curte (Curtea de Apel București — n.r.), comunicarea pleacă spre prefect și mai departe prefectul dă ordinul pe care îl trimite către secretarul Primăriei și ulterior convocăm Consiliul General, dar până în momentul acesta nu s-a întâmplat absolut nimic. Angajații Primăriei își vor primi salariile săptămâna viitoare. Am avut o discuție cu ei, oamenii au înțeles, le-am mulțumit, este o situație din care nu avem ieșire. Le vor primi în cursul săptămânii viitoare„, a precizat Pieptea.
Potrivit acestuia, este vorba despre 1.300 de angajați din aparatul propriu de la Primăria Municipiului București, Administrația Cimitirelor și Palatele Brâncovenești.
