Alina Gorghiu a scris, joi, pe pagina sa de socializare, că „nu o impresionează” mașinile din coloana neoficială care o însoțesc de câteva luni, sugerând că se simte urmărită.
„Pentru cei sincer îngrijorați de avalanșa de subiecte și ”dezvăluiri” reîncălzite (pe multe dintre ele le-am lămurit de-a lungul timpului) le transmit atât: fiți liniștiți, nici amenințările pe care le-am primit, mai ales, în ultimele zile, cu precădere în ziua votului de la Senat, nici mașinile din coloana neoficială, care mă însoțesc de câteva luni, nici isteria mediatică la comandă nu mă impresionează”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
În replică, jurnalistul Victor Ciutacu desființează acuzațiile Alinei Gorghiu și lansează atacuri dure la adresa acesteia, întrebându-se dacă președintele PNL nu aude și „voci”.
„De când am început s-o linșez mediatic pe Gorghiu la comanda lu’ Ponta, asta mică e și urmărită de mașini dubioase. Înțeleg că nu-s de la SRI, că doar n-o face colegu’ Hellvig poliție politică. Iar de Coldea nici nu se poate pune problema, doar ne-a anunțat Kovesi că denunțătorii lui nu-s credibili, deci nu se cercetează turnătoriile lor.
Pe bune, eu am suspectat-o pe asta mică, o vreme, de inteligență; ușor perversă, dar istețime. Cred că m-am prăjit și aici. Doamna președinte, pe lângă securiștii a căror prezență o simțiți în ceafă și cărora le poruncesc să retragă imediat filajul odios, voci n-auziți?”, scrie Victor Ciutacu pe Facebook.

gprghiu are coloana OFICIALA????? cine e personajul??? vreun rege?prim ministru sau…saf de stat ?