Skip to content
Politică

Victor Ciutacu la un pas să fie luat la bătaie: M-a anunțat că urmează să ne calce în picioare

Jurnalistul Victor Ciutacu a povestit, marți, pe pagina sa de Facebook că a fost la un pas să fie luat la bătaie într-un magazin ”al unei multinaționale”.

Ciutacu spune încă de la început să totul a fost bizar și că nu își poate explica motivele pentru care ”un cetățean bine croit și bine îmbrăcat” ar vrea să îl bată pe el și pe alți realizatori de emisiuni tv, dar și pe Ion Țiriac, Ilie Năstase sau Serghei Mizil.

Trăiesc o existență bizară. Azi era să-mi iau (iar) bătaie. Nu mă întrebați de ce. N-am reușit să înțeleg. În ditamai aglomerația dintr-un magazin al unei multinaționale, un cetățean bine croit și bine îmbrăcat, cam de-o vârstă cu mine, mi-a băgat sub nas o legitimație/un act de identitate (cred că) de Elveția, după care m-a anunțat că urmează să ne calce în picioare. Pe mine, pe Mircea Badea, pe Mihai Gâdea, pe Ion Țiriac, pe Ilie Năstase și pe Serghei Niculescu-Mizil. Pentru că ne maimuțărim, suntem cu crima organizată și-i amenințăm copiii cu moartea. N-am reușit să mă lămuresc care era treaba. Omul a plecat la fel de val-vârtej cum a și intrat, sub privirile consternate ale tuturor. Noroc că m-am auto-dresat să fiu calm în momente d-astea. Da’, dincolo de onoranta companie, n-am reușit să mă lămuresc cum stau în ierarhia crimei organizate și ce copii am amenințat cu moartea. Mai e timp, oricum…”, a scris Ciutacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *