Skip to content
Politică

Victor Ponta, după Consiliul JAI: România nu are posibilitatea de a integra peste 6.000 de imigranţi

Premierul Victor Ponta a declarat că România nu are posibilitatea de a primi peste 6.000 refugiaţi, aceasta fiind cota obligatorie stabilita de consiliul JAI, informează antena3.ro.

Premierul spune că nu este neapărat o problemă de bani, ci una legată de lipsa de experinţă în a integra atât de mulţi oameni.

Şi fostul preşedinte Traian Băsescu spune că este inadmisibil ca Uniunea să impună cote de imigranţi, fără a avea o strategie clară în privinţa unor posibile alte valuri de refugiaţi care ar putea veni în Europa.

Traian Băsescu i-a atacat şi pe liderii politici din România despre care spune că au acceptat o situaţie care încalcă în acest moment Constituţia ţării.

Un număr de 120.000 de refugiaţi vor fi redistribuiţi ţărilor europene prin cote obligatorii, a decis Consiliul miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană.

Aceştia vor fi preluaţi în următorii doi ani, iar România va găzdui peste 6.000 de refugiaţi. Ţara noastră a fost una din cele patru state care au votat împotrivă, alături de Ungaria, Cehia şi Slovacia, în timp ce Finlanda s-a abţinut. După vot, Slovacia a anunţat că nu va aplica planul, iar Cehia că îl va contesta la Curtea Europeană de Justiţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *