Skip to content
Politică

Victor Ponta l-a făcut pe Dragnea să candideze de unul singur

PSD și-a ales duminică, al șaselea președinte, în persoana lui Liviu Dragnea. Mare parte din presă a prezentat cursa solitară a liderului PSD drept un exemplu de conducere autoritară, prin care Liviu Dragnea a ”omorât” orice fel de opoziție în partid. Nimic mai fals. Alegerea noului președinte PSD trebuia să îndeplinească mai multe criterii prevăzute în statut, cum ar fi:

• Cel puțin 3 ani vechime în partid
• Recomandare de la propria organizație, plus alte patru organizații județene (o organizație poate susține un singur candidat la șefia partidului)
• Validarea candidaturii în CExN
• Președintele partidului este ales de toți membri PSD (nu prin delegați)
• Congresul PSD trebuie să valideze alegerea președintelui
Toate aceste criterii au fost adăugate în statut, în 2010, de Victor Ponta, care își pregătea, astfel, o largă susținere în partid.

La alegerile recente din PSD, Dragnea a fost singurul care a îndeplinit criteriile. Senatorii Daniel Savu și Șerban Nicolae nu au reușit să obțină sufieciente recomandări, iar Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a renunțat la candidatură. Astfel, Dragnea a candidat singur la șefia PSD, dar în condițiile impuse de Victor Ponta cu cinci ani în urmă.

Liviu Dragnea a fost singurul dintre greii PSD care și-a asumat lidershipul partidului într-un moment foarte greu pentru social democrați, mai ales din cauza înfrângerii în alegerile prezidențiale dar și a problemelor pe care mulți lideri PSD le au cu justiția. Un plus pentru actualul lider PSD este că dosarul Referendumului, nu face referire la fapte corupție ci este un dosar cu referire la fapte politice.

Alegerile sau referendumul din PSD îi dau în acest moment lui Liviu Dragnea mai multă legitimitate decât au avut ultimi președinți social democrați. Acesta a trecut prin lupta electorală cu Rovana Plumb, susținută de Victor Ponta, iar acum a primit acceptul a peste 90% dintre mebrii PSD. În condițiile de față, criticile PNL, care vorbesc de impunerea unui lider în PSD, în condițiile în care Alina Gorghiu a fost efectiv parașutată în fruntea PNL sunt mai mult decât irelevante.

La toate acestea se adaugă faptul că opțiunile politice de acțiune ale lui Liviu Dragnea erau, de fapt, limitate. Dacă ar fi încercat să impună forțarea statutului pentru a permite altor candidați să se înscrie la alegeri, ar fi fost acuzat că schimbă regulile jocului în timpul alegerilor. Dacă partidul ar fi dat o derogare de la criteriile de admitere a candidaturilor, s-ar fi interpretat că Liviu Dragnea crează falsă competiție.

Dragnea a preferat să joace după regulile pe care Victor Ponta le-a stabilit. Și indiferent de critici, a fost o decizie statutară, o decizie în termenii legii. Este deja absurd să criticăm un partid pentru că-și respectă statutul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *