Skip to content
Sport

Victorie SPECTACULOASĂ a naționalei de handbal masculin

radiocluj.ro

Naționala masculină de handbal a României a reușit o victorie remarcabilă, 26-23 (13-10) cu Belarus, miercuri, la Minsk, într-un meci din Grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului European din 2018.

La primul său meci oficial cu spaniolul Xavier Pascual pe banca tehnică, tricolorii au învins în deplasare valoroasa formație a Belarusului, la capătul unui joc în care gazdele au condus doar în primul minut, cu 1-0 și 2-1, scrie agerpres.ro.

România a marcat cinci goluri la rând și s-a desprins la 6-2 (min. 15), având cinci goluri avans în prima parte, 10-5, 11-6, și chiar șase goluri, 12-6 (26). La pauză, tricolorii conduceau cu 13-10.
În repriza a doua, Belarus s-a apropiat la două goluri, 13-15 (37) și 14-16 (40), iar apoi 18-20 (48) și 19-21 (51), ultimul zvâcnet fiind în min. 57, la 22-24. România s-a impus fără emoții, cu 26-23.

La Belarus, echipă lipsită de vedeta Serghei Rutenka, au jucat și doi handbaliști legitimați la echipe din România, portarul Ivan Mațkevici (CSA Steaua) și Maksim Baranov (HC Odorhei).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *