Profesorul Ioan Lascăr a efectuat, până în prezent, 50.000 de operații în România, Europa și SUA, scrie dcnews.ro.
Întrebat la DC News de ce nu a plecat din țară, medicul a răspuns: „Eu sunt un pic naționalist, ca să spun așa. Îmi iubesc țara, îmi iubesc locurile natale. Îmi amintesc că, pe vremea când eram în SUA, la începutul anilor 90, discutam cu un prieten de acolo despre locurile natale. Eu sunt foarte legat de locurile natale. Colegul meu mi-a zis că nu înțelege chestiunea cu locurile natale în sensul că el își schimbase, în copilărie, de zece ori, domiciliul. Spunea că nu se simte legat de niciun loc anume din SUA”.
Medicul chirurg Ioan Lascăr, fostul șef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, a fost acuzat de fapte de abuz în serviciu în legătură cu punerea în funcţiune a barocamerei pentru pacienţii cu arsuri grave fără ca aceasta să fie funcţională.
