Update 20.40
30 de persoane au fost evacuate, 12 fiind copii şi şapte aparţinători. Mai multe echipaje de Poliţie şi pompieri sunt în zonă, iar circulaţia a fost restricţionată. Pompierii anunţă că incendiul a fost lichidat. Echipele de intervenţie au verificat etajele superioare ale unităţii medicale, nefiind identificate victime.
Update 19.40
Un incendiu a izbucnit, marţi, la Secţia ATI a Spitalului pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, iar 12 persoane au fost evacuate, cinci fiind copii, trei părinţi şi 4 cadre medicale. Mai multe echipaje de Poliţie şi pompieri sunt în zonă, iar circulaţia a fost restricţionată. Pompierii anunţă că incendiul a fost localizat şi nu mai există posibilitatea extinderii.
Circulaţia a fost întreruptă pe strada unde se află Spitalul de copii din Iaşi. Sunt mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD în curtea spitalului. În zonă s-au adunat zeci de ieşeni.
MInistrul Sănătăţii, Ioana MIhăilă, a precizat, la Antena 3, că au fost evacuaţi nouă pacienţi.
La rândul lor, reprezentaţii Poliţiei Iaşi au precizt că circulaţia în onă este restricţionată.
”În această seară, în jurul orei 19.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel unic de urgentă 112, despre faptul că într-un salon al unei unităţi medicale a apărut un incendiu. În urma sesizării, poliţiştii ieşeni s-au deplasat la faţa locului în vederea stabilirii situaţiei de fapt.
La fata locului a fost trimis şi un echipaj al Biroului Rutier Iaşi pentru dirijarea traficului rutier în zonă”, a transmis IPJ Iaşi.
ISU Iaşi intervine, marţi, la un incendiu izbucnit la Sectia ATI a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, potrivit news.ro.
”Au fost evacuaţi toţi pacienţii”, a transmis ISU Iaşi.
Sursa citată nu a precizat numărul pacienţilor sau dacă există victime.
