Skip to content
Politică

VIDEO Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Avem o șansă, dar nu avem o garanție

Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului European, că există „o fereastră de oportunitate, o șansă” ca România să adere la spațiul Schengen din ianuarie,  însă nu există o garanție în acest sens.

Întrebat ce demersuri pot fi întreprinse astfel încât la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) din decembrie să existe o decizie pozitivă legată de acest obiectiv al României, în special în contextul în care Parlamentul European a votat marți, 18 octombrie, cu majoritate covârșitoare o rezoluție prin care cere Consiliului UE o decizie în privința aplicării integrale a acquis-ului Schengen în România, Bulgaria și Croația, președintele a precizat:

„Aderarea la Schengen este mult dorită de noi. Și după cum cred că este un fapt cunoscut, de 11 ani noi îndeplinim practic cerințele tehnice, [dar] aderarea nu s-a realizat, fiindcă până la urmă există și un vot politic în JAI care nu a avut loc până în momentul de față. Acum există o fereastră de oportunitate, adică avem o șansă, însă nu avem o garanție. Ca să maximizăm șansele noastre, am întreprins foarte multe demersuri și cu această ocazie salut votul în Parlamentul European care a fost covârșitor pentru accesul României, Bulgariei și Croației, însă decizia nu se ia acolo. A fost un vot politic, un semnal politic important, foarte important pentru noi”, a declarat șeful statului.

În context, acesta a menționat că săptămâna trecută o misiune de evaluare, formată din experți aleși de Comisia Europeană, a venit în România, iar din informațiile deținute „rezultatul este foarte bun”. „Evaluarea a constatat că România stă foarte bine la capitolul acesta (aplicarea acquis-ului Schengen, n.r.), însă este clar că anumite chestiuni trebuie în continuare bine clarificate, probabil chiar și unele tehnice, dar în special unele politice și pentru asta toată lumea este implicată la maxim”, a adăugat președintele Klaus Iohannis.

România și Bulgaria și-au arătat disponibilitatea de a găzdui în mod voluntar o misiune de informare, fapt apreciat de Parlamentul European și care constituie „o expresie a principiului cooperării loiale şi încrederii reciproce din partea acestor state”.

Aflat săptămâna trecută într-o vizită în România, premierul olandez Mark Rutte a avut o atitudine rezervată. El a afirmat că Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen, însă a subliniat că trebuie îndeplinite toate condițiile, invocând Mecanismul de Cooperare și Verificare prin care România încă este monitorizată și problematica statului de drept.

De altfel, la votul rezoluției Parlamentului European privind aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, cei cinci eurodeputați ai partidului premierul olandez Mark Rutte s-au abținut, deși ceilalți europarlamentari olandezi și-au arătat susținerea prin vot față de poziția exprimată în document.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *