Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după întâlnirea cu mai mulţi specialişti din sănătate pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, că situaţia epidemiologică la nivelul statelor europene se degradează rapid şi că România se confruntă cu cifre îngrijorătoare, iar autorităţile se adaptează cu noi măsuri.
Klaus Iohannis a declarat că a discutat modalitatea în care se va face imunizarea împotriva COVID-19 cu cele 10 milioane de doze de vaccin care revin României. Şeful statului a declarat că vaccinarea populaţiei României va începe cel mai devreme în primăvară, primele persoane care vor fi imunizate fiind cadrele medicale.
El a spus că autorităţile se aşteaptă ca vaccinul anti-COVID să ajungă în România în primul trimestru al lui 2021, afirmând că vaccinarea populaţiei va începe în primăvară. Conform lui Klaus Iohannis, noul vaccin are nevoie de condiţii speciale de transport şi depozitare, el făcând apel la unităţile medicale să se pregătească.
”Am discutat despre găsirea celor eficiente soluţii, de la medicul de familie până la medicul de spital. Totodată, pentru a combate dezinformarea, e absolut necesar un proces de comunicare clar şi transparent. Ministrul Sănătăţii mi-a prezentat pe larg strategia vaccinării în România, precum şi reţeaua de stocare şi distribuţie. Toate aceste aspecte sunt foarte importante şi sunt analizate inclusiv la nivel european pentru că noul vaccin are nevoie de condiţii speciale de transport şi depozitare. Fac apel la unităţile medicale de a se pregăti”, a afirmat preşedintele.
El a precizat că trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii la rândul lor să fie bine instruiţi. ”Am solicitat ministrului Sănătăţii să asigure stocurile de care va fi nevoie şi să asigure personalul necesar pentru vaccinare”, a subliniat preşedintele.
El a adăugat că dezvoltarea unuia sau a mai multor vaccinuri împotriva COVID-19 va fi esenţială pentru controlul pandemiei şi relansarea economiilor, dar până la apariţia acestora e necesară respectarea măsurilor de prevenţie purtarea măştilor, igienizarea mâinilor, respectarea distanţării şi munca de acasă, acolo unde este posibil.
Președintele Klaus Iohannis a spus că vaccinul anti-coronavirus nu o să fie obligatoriu. „Nu si-a imaginat nimeni ca pandemia se termina prin aceste masuri restrictive. Ca sa terminam pandemia avem nevoie de vaccin. Sigur, nu vrem sa obligam, nu vrem sa vaccinam pe nimeni cu forta, dar este absolut recomandata. UE va cumpara acele tipuri de vaccin car sunt sigure si eficiente”, a declarat Klaus Iohannis.
„Situaţia epidemiologică se degradează rapid. România se confruntă la rândul ei cu cifre îngrijorătoare şi autorităţile se adaptează prin noi măsuri pentru a controla transmisiunea virusului. Ne punem speranţele ca viitorul vaccin să fie cât mai eficient. Eforturile la nivel internaţional confirmă nevoia acestui vaccin. România face parte din acordul primirii acest vaccin. Ţara noastră va primi peste 10 milioane de doze de vaccin. Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial, vaccinul va ajunge în ţările europene etapizat.
Pentru România ne aşteptăm ca prima tranşă să ajungă în cel mai favorabil scenariu în primul trimestru al anului viitor. În baza confenţiilor făcute în UE, toate statele europene vor primi în acelaşi timp aceste tranşe.
În momentul în care vaccinul va fi disponibil şi va fi livrată prima tranţă, toate statele europene vor primi cota respunzătoare. Primii care vor fi vaccinaţi vor fi toţi lucrătorii din sistemul medical dar şi persoanele din grupele de risc. Vaccinarea întregii populaţii va începe cel mai devreme, asta trebuie să fie foarte clar, în primăvară. Vrem să ne asigurăm totodată că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de ficienţă şi siguranţă şi se respectă toate reglementările naţionale.
De aceea am convocat azi o întâlnire cu ministrul Sănătăţii şi experţi din domeniul vaccinologiei. Pentru a informa corect populaţia, e absolut necesar un proces de comunicare clar, transparent şi eficient. Ministrul Sănătăţii mi-a prezentat pe larg strategie de vaccinare şi modul în care va funcţiona programul naţional”, a precizat Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.
La şedinţă au fost invitaţi Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii; Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 120 de decese şi 974 pacienţi internaţi la ATI.
