Skip to content
Politică

VIDEO Orban, după BPN: Au fost validaţi 72 de candidaţi

Inquam Photos/George Călin

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a făcut declaraţii de presă după şedinţa Biroului Politic Naţional în care au fost validaţi prefecţii şi subprefecţii din partea Partidului Național Liberal. Orban a spus că organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii, precizând că au fost validaţi 72 de candidaţi.

Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. Am supus validării BPN 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în statul român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea Executivului.

Am susţinut în continuare reprezentanţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus, de asemenea, am susţinut reprezentanţi noi”, a declarat Orban.

Ludovic Orban a precizat că una dintre persoanele susţinute este Lucian Heiuş, care a fost deputat şi va fi secretar de stat la Ministerul Finanţelor. Va mai fi susţinută Florica Cherecheş, care va gira funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi Copii şi Adopţii.

De asemenea, în ceea ce priveşte reprezentanţi ai PNL care şi-au desfăşurat activitatea aş menţiona pe domnul Ionel Sreioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pe Aurel Simion secretar de stat la Ministerul Agriculturii. Am mers în unele situaţii pe continuitate, de asemenea, am mers pe reprezentanţi potriviţi care să gireze funcţii publice”, a mai precizat liderul PNL.

Şedinţa a avut loc de la ora 11.00, în sistem videoconferinţă. În urma negocierilor din coaliţie s-a stabilit că PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi.

Fiind demnitari, clar fiecare formaţiune politică îşi va valida în propriile structuri propunerile le va înainta către structura centrală a partidului, partidul are obligaţia să verifice aceste propuneri, să le valideze în structurile centrale – în cazul nostru în cadru Biroului Executiv Naţional – după care ele vor veni la Ministrul Afacerilor Interne”, a declarat, vineri, ministrul de Interne, Lucian Bode.

Recent, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, au criticat decizia PNL de a da reprezentanţilor UDMR Prefectura Cluj.

„Şi eu şi domnul Tişe avem majorităţi alături de UDMR la Cluj. Este un fapt care a adus stabilitate oraşului şi judeţului. Aici lucrurile sunt clare, avem limite, sunt linii roşii pe care ştim bine că nu avem voie să le trecem niciodată.

Totuşi, PNL a trecut o linie roşie în relaţia cu noi, pentru că, din acest punct de vedere, este foarte greu, nu am argumente să spun de ce PNL a optat pentru alt judeţ şi nu pentru Cluj atunci când s-a făcut în coaliţie această decizie politică. Eu am fost preşedinte al PDL şi mereu au fost prefecţi liberali la Cluj.

Şi atunci, şi acum, Clujul a avut cel mai mare număr de vot adus partidului”, a declarat Emil Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *