Ludovic Orban, președintele PNL, a fost întrebat dacă are încredere în Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, și a răspuns că susține toții miniștrii PNL, așa cum l-a susținut și pe Alexandru Nazare, care a fost remaniat săptămâna trecută de la Ministerul Finanțelor de premierul Florin Cîțu.
Întrebat dacă are încredere în Lucian Bode în contextul cazului Mladin, Ludovic Orban a afirmat: „Așa cum am spus, susțin toți miniștrii Partidului Național Liberal, așa cum l-am susținut și pe domnul Nazare”. De altfel, încă de la momentul remanierii, președintele PNL preciza că nu a fost informat cu privire la revocare.
Ludovic Orban s-a aflat joi la conferința internă a PNL Hunedoara, conferință despre care spune că a fost una „importantă”. „O conferință importantă, o conferință în care baza partidului este chemată să aleagă conducerea partidului, o conducere care practic va răspunde de destinele partidului în următorii patru ani, care trebuie să pregătească, cu mare atenție, toate alegerile care vor urma în 2024.
În primul rând, alegerile locale în toate comunitățile locale și am și menționat faptul că trebuie să pregătim candidați puternici încă de pe acum și în Hunedoara, și în Simeria, și în Orăștie, și în Vulcan, și în Brad, în localități importante în care să putem să ne batem de la egal la egal cu PSD”, a adăugat președintele PNL, citat de B1TV.
Liderul liberalilor a subliniat că PNL, ca partid de guvernământ, trebuie să le prezinte locuitorilor din Hunedoara o strategie de dezvoltare în care să fie utilizate toate resursele disponibile. „PNL, ca partid de guvernământ, trebuie să prezinte locuitorilor județului Hunedoara o strategie de dezvoltare în care să fie utilizate toate resursele disponibile, indiferent că sunt resurse publice sau resurse private, pentru a putea permite dezvoltarea economică, fructificarea tuturor avantajelor pe care le are județul Hunedoara, indiferent de ce zonă este vorba, Țara Hațegului, Țara Moților, în zona Bradului, Ținutul Pădurenilor, Valea Jiului.
Toate zonele, practic, trebuie să aibă o perspectivă de dezvoltare și trebuie mobilizate toate resursele financiare, materiale, umane pentru a putea pune în practică această strategie de dezvoltare”, a afirmat Ludovic Orban.
Liderul liberalilor a precizat că nu se va schimba şi că va rămâne la fel de dedicat partidului, la finalul cursei electorale interne pe care o desfăşoară acum pentru un nou mandat în fruntea liberalilor.
„Voi fi la fel. La fel de dedicat partidului, la fel de implicat în viaţa fiecărei organizaţii, la fel de deschis către membrii PNL, la fel de serios şi de hotărât în toate acţiunile şi la fel de fundamentat în toate deciziile pe care le propun partidului„, a spus Orban.
El a menţionat că îşi desfăşoară campania internă cu un mesaj constructiv, în care îşi prezintă viziunea şi proiectele, precizând că nu şi-a atacat colegii de partid. „În ceea ce mă priveşte pe mine, eu am un mesaj constructiv, pozitiv, de unitate, un mesaj în care îmi prezint proiectele, viziunea, şi nu mi-am atacat niciodată colegii de partid„, a mai declarat liderul PNL.
