NASA a finalizat primul zbor controlat pe altă planetă luni, când a confirmat că Ingenuity a decolat cu succes de pe Marte. Mai degrabă asemănător unei drone, mini-elicopterul agenției spațiale americane a sosit pe planeta roșie alături de Roverul Perseverance, în 18 februarie, și ar putea livra cunoștințe esențiale despre condițiile de zbor dintr-o altă lume.
Ingenuity, mini-elicopterul NASA, a finalizat primul zbor controlat pe planeta Marte, o premieră în istoria omenirii
Pentru primul zbor fusese stabilită o altă dată, însă momentul a fost amânat din cauza unor probleme tehnice, potrivit Euronews.
A fost o muncă plină de provocări pentru echipa care s-a aflat în spatele primului zbor mecanic efectuat pe o altă planetă. În primul rând era vorba despre ridicarea elicopterului de la sol într-un mediu marțian. Pe planeta roșie, presiunea atmosferică este una foarte mică, la un nivel de circa 1% din cea de pe Pământ.
„Prima și cea mai importantă provocare este să faci un vehicul care este suficient de ușor pentru a fi ridicat, iar a doua este să generezi ridicarea, rotorul, sistemul rotor trebuie să se învârtă foarte repede”, a explicat MiMi Aung, project manager al Ingenuity Mars Helicopter, la Laboratorul de Propulsie cu Jet al NASA.
