Războiul din Ucraina a divizat locuitorii din regiunea transnistreană a R. Moldova. Cu ucraineni care reprezintă circa o pătrime din populația regiunii, dar cu armata rusă care staționează ilegal pe teritoriul ei, bucata de pământ de dincolo de Nistru a ajuns între „ciocan și nicovală”, iar opiniile în regiune sunt divizate.
„Sunt oameni cu creierul spălat de propaganda rusă care susțin ce face Rusia în Ucraina, sunt cei care au rude, prieteni în Ucraina și știu cu adevărat ce se întâmplă acolo și sunt împotriva la ceea ce se întâmplă”, spune un activist local, referindu-se la faptul că sursele mass-media din regiune evită să mediatizeze războiul, iar unicele surse alternative de informații sunt canalele rusești.
Deși așa-numitele autorități de la Tiraspol sunt văzute ca susținătoare ale regimului de la Kremlin, odată cu invazia Rusiei în Ucraina, acestea au evitat să se expună asupra evenimentelor din țara vecină. Localnicii și experții explică acest lucru prin faptul că așa-numiții lideri ai regiunii nu sunt „prea încântați” de situație, întrucât dețin cetățenie ucraineană și au afaceri în Ucraina.
De la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în spaţiul public au apărut mai multe informaţii false despre situaţia din regiunea transnistreană a R. Moldova, demontate ulterior de autorităţi: iniţial s-a anunţat că blocurile de beton de la punctele de trecere din regiunea transnistreană care serveau ca obstacole pentru transport au fost scoase, iar ulterior, de mai multe ori s-a vehiculat că din regiunea separatistă au fost lansate rachete spre Ucraina.
Pentru a afla cum stau, de fapt, lucrurile și care e starea de spirit a oamenilor din această zonă, am pornit spre Tiraspol, notează zdg.md. Cunoscătorii regiunii ne-au instruit să nu stăm prea mult în același loc și să nu discutăm cu oamenii din zonele aglomerate, iar dacă observăm aceeași persoană de câteva ori prin preajmă, să fim atenți că ar putea fi „informatorii” regimului.
Am traversat pretinsa frontieră ca turiști, pentru că, anterior, oameni din zonă, inclusiv oficiali, ne-au atenționat că în regiunea transnistreană nu vom putea ajunge în calitate de jurnaliști.
Am fost coborâți din transport ca să ni se verifice actele: „Scopul vizitei?”, ne-a întrebat brutal doamna care ne verifica pașapoartele. După ce i-am spus că vrem să vizităm regiunea, ne-a spus apăsat: „Treceți! Vedeți să nu treceți de ora indicată în bilet!”. Avem timp până la ora 23 și 23 de minute, scria pe o foaie, numită de separatiști „card de migrație”.
Am urcat în transport și ne-am continuat drumul spre Tighina, de unde am luat troleibuzul spre așa-numita capitală a regiunii: Tiraspol. Intrarea în oraș este „apărată” de militari, care se plimbă de colo-colo cu armele în mâini. După ce trecem de ei, pe drum vedem clădiri, magazine, benzinării, un club sportiv și un stadion imens, toate aparținând renumitului holding „Sheriff”.
De după ele răsare orașul. Trecem de mai multe clădiri, instituții, întreprinderi, bănci comerciale, unități militare, pe majoritatea dintre ele, alături de așa-numitul drapel al regiunii, în mod obligatoriu este arborat și drapelul Federației Ruse. Orașul arată curat și destul de îngrijit. Deși o bună parte a clădirilor sunt vechi, într-un stil sovietic, sunt și multe blocuri noi, proaspăt construite. Chiar dacă războiul e la doar câțiva kilometri, în oraș e liniște.
Înainte de a coborî din troleibuz, trecem prin fața așa-numitului Parlament al regiunii, la fel, cu cele două drapele înălțate pe el, dar și cu monumentul lui Lenin, amplasat chiar la intrarea în clădire.
Regiunea transnistreană este chiar la hotar cu Ucraina, acolo unde, de mai bine de trei săptămâni, se aud încontinuu bombardamente. Plimbându-ne pe străzile din Tiraspol, vedem indicatoare care arată direcția spre Odesa, sugerând cât de aproape este, de fapt, la nici două ore distanță.
La ai săi 50 de ani, Olga (nume schimbat, n.r.) își crește cei doi nepoți în Tiraspol. Femeia spune că este originară din regiunea transnistreană. „Înainte aici era Moldova”, se corectează ea. Tocmai ieșise în fața blocului pentru a fuma o țigară și ne mărturisește că este îngrijorată de ceea ce se întâmplă în Ucraina: „E aproape, avem multe rude acolo”. Tatăl Olgăi este moldovean, iar mama – originară din Ucraina, respectiv, aproape toate rudele îi sunt acolo.
„Vin multe rude aici la noi, chiar în Tiraspol, mulți. Chiar și la noi acasă vin multe rude din Odesa, deși acolo oricum rămân foarte multe rude. Mulți dintre noi avem rude acolo. E greu, pentru că nu știi ce va fi. Noi, pur și simplu, în 1992 (războiul de pe Nistru, n.r.), la fel, am plecat la Ucraina, mama m-a trimis, eram o copilă pe atunci. Iar acum le zicem să vină toți aici, dar nu toți pot veni”, relatează Olga.
Femeia ne asigură că, deocamdată, în regiune este liniște și este de părerea că armata de „pacificatori” nu va permite să se declanșeze un conflict.
„Deși sunt provocări, acolo, la graniță, ca și cum se împușcă din regiunea transnistreană. Din pridnestrovia (regiunea transnistreană, n.r.) spre Vinița (Ucraina, n.r.). Imaginați-vă: încercați să loviți cu un obuz de aici spre Vinița. La fel, podul de cale ferată a fost bombardat, le era frică că va veni armata rusă. Pentru ce?”, întreabă Olga și susține că dacă armata rusă va fi scoasă din regiune, atunci R. Moldova va „pune mâna pe tot ce e aici”: „Dar pentru ce? Oamenii vor să trăiască în liniște și calm”.
În contextul războiului dintre Ucraina și Rusia, Olga evită să ia o poziție și argumentează că nu vrea să-și piardă rudele, apărând pe cineva, pentru că, spune ea, are rude care susțin atât Ucraina, cât dintre cele care sunt de partea Rusiei în acest război.
„Autoritățile de aici, în general, sunt neutre, ele nu s-au expus în susținerea cuiva. Ele au o poziție neutră, pentru că liderul nostru, cel care controlează holdingul „Sheriff”, are business în Moldova, în Ucraina, pe el nu-l avantajează să susțină pe cineva”, adaugă ea.
Olga ne spune că în acest război majoritatea locuitorilor regiunii susține Rusia, pentru că, precizează ea, mulți nu înțeleg ce se întâmplă și pentru că sunt ținta multor informații false: „În principiu, da, nici nu știi ce să mai crezi”. Femeia este de părerea că, cel mai probabil, în cazul unui eventual conflict armat, regiunea transnistreană va lupta de partea Rusiei: „Contingentul militarilor de menținere a păcii se află aici, dacă ceva se întâmplă, și depozitele militare, proiectilele despre care se zice că le avem, ele tot nu ne aparțin, așa că … dar e puțin probabil să se întâmple ceva”.
Citeşte articolul integral pe zdg.md.
