Skip to content
Coronavirus

VIDEO Recomandare anti-COVID a părintelui Calistrat: „Dimineaţa, după ce luăm aghiasmă şi anaforă, ne clătim gâtul cu ţuicuţă”

youtube.com

Renumit pentru postările sale foarte populare în mediul online, Părintele Calistrat Chifan de la mănăstirea Vlădiceni din Iaşi le oferă o recomandare inedită credincioşilor, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Considerat un influencer în spaţiul virtual, preotul are aproape 600.000 de urmăritori pe contul personal de Facebook, dar şi aproape 82.000 de subscribers pe YouTube.

Părintele Calistrat Chifan, 54 de ani, de la Mănăstirea Vlădiceni, este invitat periodic la o emisiune online realizată de un cotidian local din Moldova, şi care este difuzată atât pe canalul propriu de Youtube al părintelui, cât şi pe Facebook.

Noi ne protejăm cu mască, dar dacă virusul este de ordinul nanometrilor, deci nu se vede cu ochiul liber, e o particulă minusculă care circulă şi care este împrăştiată prin respiraţie, prin strănut, prin curentul de vânt. Întrebarea este: dacă ochiul este umed, ea nu s-ar putea lipi de ochi? Dacă ia contact cu urechea nu tot poate să intre? Deci când este să te întâlneşti cu virusul sau ai cartea lui de vizită, îl găseşti. Dacă nu este să ne întâlneşti, nu este să te întâlneşti”, a spus părintele.

Călugărul îşi învaţă enoriaşii cum să se păzească de pandemie. „Sunt şi eu precaut, dar am altă părere despre problema bolii. Am văzut foarte mulţi oameni care au intrat într-o panică nebună. Efectiv au devenit isterici. Nu vin la biserică, nu se împărtăşesc, nu mă spovedesc, nu am curajul să ies din casă. Pe toate băbuţele mele le-am învăţat nişte măsuri de igienă foarte simple: În fiecare dimineaţă, prânz şi seară, să facă gargară cu apă caldă cu sare, ca să se cureţe zona bucală, pentru că sarea e cel mai bun dezinfectant bătrânesc de când e pământul. După aceea, o gură de ţuicuţă după ce ai luat aghiasmă şi anaforă, pentru că alcoolul este un bun dezinfectant. După aceea, mai avem o pastilă foarte simplă, decaseptul cu albastru de metil”, spune el.

Călugăr de la începutul anilor ’90, părintele Calistrat Chifan, a devenit rapid cunoscut în zona Moldovei datorită predicilor sale online şi spuse pe înţelesul tuturor. Preotul îşi înregistrează mesajele în biserica. Unele dintre ele strâng zeci de mii de vizulizări şi mii de distribuiri, devenind virale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *