Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis un mesaj de iubire şi solidaritate pentru anul 2023, ea menţinând că le doreşte românilor să dăruiască şi să ierte.
Firea a precizat că ar vrea ca în 2023 românii să îşi regăsească demnitatea şi bucuria de a trăi împreună, după “ani covârşitori şi după crize”.
“Se spune că familia este o capodoperă a naturii şi sunt întru totul de acord.
Le doresc tuturor familiilor din România, tuturor familiilor de români din țară și din afara granițelor să aveţi un an nou cu multă sănătate, cu bucurii, cu împliniri, cu vești bune. Cele bune să se-adune, cele rele să se spele.
De asemenea, se mai spune despre familie că trebuie să se iubească necondiţionat, să fie unită, solidară pentru ca necazurile să nu bată la uşă.
Vă doresc ca în noul an să aveți puterea să vă iubiți și mai mult, să vă sprijiniți cât se poate de mult şi necondiționat, să fiți solidari, să dăruiți.
De asemenea, se mai spune că temelia unei familii este bazată pe bunătate şi pe foarte multă dragoste. Vă doresc, de asemenea, ca anul viitor să aveţi puterea să iubiţi, să iertaţi, să dăruiţi.
Românilor din ţară, românilor din diaspora, românilor de pretutindeni le doresc un 2023 minunat, fericit, după ani grei, după ani covârşitori şi după crize, să ne regăsim demnitatea, dar mai ales bucuria de a trăi împreună.
La mulți ani! Doamne ajută”, este mesajul Gabrielei Firea.
