Pe 24 iunie, ziua în care credincioşii prăznuiesc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, la Suceava se organizează, anual, pelerinaj la racla cu rămăşiţele pământeşti ale sfântului. Credincioşii sosiţi din toate colţurile ţării aşteaptă cu orele să se închine la moaştele sfântului protector al Sucevei. Anul acesta, a fost îmbulzeală mare şi la pachetele cu sarmale, potrivit România TV.
„M-am consultat și cu reprezentanții Bisericii și am stabilit că anul acesta nu voi mai da sarmale, pentru a evita aglomerația și îmbulzeala, dar și interpretările care pot fi făcute ulterior”, declarase, iniţial, Ion Lungu, potrivit presei locale.
După slujba religioasă, pelerinii s-au îmbulzit pentru pachetele cu sarmale, fără să mai țină cont de regulile de distanțare socială. Asta în timp ce jandarmii erau plecaţi după racla cu moaştele sfântului. Dacă în anii trecuţi pelerinii puteau urma racla prin oraş, anul acesta s-a luat decizia ca racla să fie purtată de un autovehicul, fără posibilitatea de a fi urmată de pelerini.
Procesiune Sf. Ioan cel Nou
Publicată de Monitorul de Suceava pe Miercuri, 24 iunie 2020
Majoritatea celor care au participat la praznicul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava sunt persoane aflate în grupa de risc, care pot contracta uşor noul coronavirus. Riscul este cu atât mai mare cu cât Suceava este oraşul unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus, fiind primul oraş în care s-a instituit carantina totală. Până în prezent, judeţul Suceava a raportat aproape 4.000 de cazuri de infectare cu coronavirus.
