Skip to content
Alegeri locale 2020

VIDEO Traian Băsescu se vede victorios la parlamentare: Este un semn bun. Pe această polarizare, PMP trece pragul

Inquam Photos/Octav Ganea

Traian Băsescu a făcut spectacol, după rezultatul alegerilor locale. Europarlamentarul PMP s-a bucurat de rezultatul obținut de partid și a lansat un atac la Gabriela Firea.

Am realizat scorul de la europarlamentare. Ne-am fi dorit mai mult. Suntem mulțumiți că nu am ajuns la nivelul ALDE sau Pro România. Dintre partidele mici, suntem cel mai mare partid.

Vreau să-l felicit pe Nicuțșor Dan. Am văzut că doamna Firea speră să se schimbe spre dimineață. Aici nu ca la Geoană. Doamnă, mergeți acasă, la copii. Este un semn bun. Pe această polarizare, PMP trece pragul„, a spus fostul președinte.

Declaratii de presă de la sediul central al PMP

Publicată de PMP TV pe Duminică, 27 septembrie 2020

Candidatul PMP la Capitală, Traian Băsescu, a mai spus că el își face valiza și pleacă la Bruxelles, pentru că are serviciu. Fostul preşedinte a ținut să-i transmită lui Orban faptul că PNL a luat doar 17% în București și este un rezultat foarte slab.

Sper că Nicușor Dan nu va intra în Primăria Capitalei până nu își retrage cele peste 400 de procese. Eu sper că nu va fi un primar care să fie în proces cu Primăria Capitalei. Va face scurtă la mână cu cererile de renunțare, dar trebuie să facă acest lucru.

Eu sper că Orban va internaliza că are doar 17% la Consiliul General. Când își va da seama că trebuie să negocieze cu Barna pentru orice, atunci va avea dureri de cap. Orban abia mâine dimineață o să-și dea seama de rezultatul alegerilor, că este doar al treilea în București. Să zică bogdaproste că a luat Blaga PDL-ul și i l-a dus acolo, că altfel era el în locul nostru și noi în locul lor. Dragii mei, eu mă duc să-mi fac valiza, că am servici și mă duc la Bruxelles, acolo este nevoie de părerea mea prețioasă”, a spus Traian Băsescu.

Acesta a precizat că este „bine că a plecat doamna de la Voluntari”. „Oricum, bine că a plecat doamna de la Voluntari. Şi câţi bani a dat pe publicitate. În orice caz, despre experienţa mea de campanie, vreau să vă spun că în 2009 am avut toate trusturile de presă împotriva mea, dar niciun trust de presă ostil nu şi-a permis să nu transmită conferinţele de presă şi făceam zilnic. La aceste alegeri am văzut ce poate face banul din televiziuni. Să nu îmi preia nicio conferinţă de presă, nu am mai văzut aşa ceva. Iar celor care mă chemau ca să facă audienţă, îi rog să uite numărul meu de telefon.

Dragii mei, cam asta e mica mea poveste. Trebuie să mă duc să îmi fac valiza că eu am serviciu la Bruxelles şi mâine e o Comisie de Apărare şi se discută Belarus şi trebuie să fiu acolo să îmi dau cu părerea mea preţioasă, ca un estic care ştie zona. Altfel, mulţumesc preşedintelui PMP care mi-a acordat sprijinul partidului.

Mulţumesc tuturor membrilor PMP care nu au avut un complex că suntem un partid mai micuţ aşa şi au reuşit să ţină steagul campaniei. După scorul de la Bucureşti, am devenit al patrulea partid. Orban o să îşi dea mâine dimineaţa seama. Cu 17% în Consiliul Naţional nu prea câştigi când PSD are 34% şi USR cam la fel. Să spună bodagproste că a luat Blaga PNL şi l-a dus la 17%”, a conchis Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *