Skip to content
Europa

VIDEO. Un avion românesc s-a prăbușit la Milano. MAE confirmă decesul a doi români, aflaţi la bord

illinoisnewstoday.com

UPDATE 20.20

Miliardarul Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, soţia acestuia şi fiul lor Dan Ştefan Petrescu, de 30 de ani, se numără printre victimele accidentului aviatic de duminică din apropiere de Milano, soldat cu opt decese, informează Corriere della Sera.

Avionul era pilotat de Dan Petrescu, proprietarul aparatului de zbor – cumpărat în 2015 împreună cu Vladimir Cohn, fost acţionar al FC Dinamo.

Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogaţi români, avea dublă cetăţenie, română şi germană, scrie jurnalul din Italia. Soţia miliardarului era în vârstă de 65 de ani şi avea cetăţenie franceză, iar fiul lor Dan Ştefan, născut la Munchen, avea dublă cetăţenie.

Mama lui Dan Petrescu, în vârstă de 98 de ani, este la Olbia, la reşedinţa familiei.

UPDATE 18.50

Surse oficiale au declarat pentru Digi24.ro că este vorba de soția miliardarului Dan Petrescu și fiul acestuia. Dan Petrescu este deţinătorul unei averi de circa 3 miliarde de euro, făcută în mare parte din imobiliare.

UPDATE 18.30

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat, duminică, faptul că printre persoanele decedate în accidentul aviatic de la periferia oraşului Milano se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie, conform informaţiilor primite până în prezent. Oficiul consular nu a primit, până la acest moment, solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest incident.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Milano, s-a autosesizat în urma informaţiilor publicate de presa italiană cu privire la prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni la periferia oraşului Milano şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile italiene pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate. Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile italiene reprezentanţilor oficiului consular, din cercetările efectuate până la acest moment, rezultă că printre persoanele decedate se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie„, a transmis MAE.

Totodată, oficiul consular nu a primit, până la acest moment, solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest incident. Conform sursei citate, Consulatul General al României la Milano continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, inclusiv cu privire la procedurile specifice, respectiv facilitarea repatrierii corpurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.

UPDATE 17.40

Pilotul avionului prăbușit în Milano a fost român, numele acestuia fiind Dan Ștefan Petrescu, potrivit Mediafax. Acesta era considerat, de către mulți actori din real estate, cel mai mare investitor din piață.

Avionul pe care îl pilota Dan Ștefan Petrescu era un avion monomotor. Dan Ștefan Petrescu avea 68 de ani. Acesta controla suprafețe mari de terenuri din București, dar și din țară. Cele mai vizibile erau în 2010 cele 15-20 de centre care includeau la vremea respectivă și hipermarketurile Real și alte galerii comerciale, relatează Ziarul Financiar, citat de Aleph News.

Ion Țiriac spunea despre el că era cel mai bogat român, dar era foarte discret și nu era prezent în spațiul public.

UPDATE 17.20

AFP notează că aparatul de zbor, un Pilatus PC-12 care a decolat de pe aeroportul milanez Linate cu destinaţia Olbia, s-a prărbuşit la cinci minute după decolare, duminică după-amiază, la San Donato Milanese, localitate situată la sud-est de Milano.

Avionul a luat foc după ce s-a prăbuşit pe un imobil gol, care era în curs de renovare. Pilotul, un român de 30 de ani, şi cei şapte pasageri, între care şi un copil, au murit, scrie Corriere della Sera.

Avionul avea un motor în flăcări şi a căzut direct, fără să existe manevre”, a declarat un martor.

Pilatus PC-12 este un avion echipat cu turbopropulsor monomotor şi poate fi folosit pentru transport de mărfuri sau pentru transportul de pasageri, numărul acestora fiind limitat la 9.

Un avion privat românesc de mici dimensiuni s-a prăbușit duminică în San Donato Milanese, cartier aflat la periferia orașului italian Milano, iar pilotul, copilotul și cei șase pasageri de la bord, printre care și un copil, au murit, transmite agenția de presă ANSA.

Informațiile preliminare sunt contradictorii, însă potrivit unor publicații italiene, avionul era înmatriculat în România, iar pasagerii erau francezi.

 

 

Cele opt persoane aflate la bord au murit: pilotul, copilotul, cinci adulți și un copil. Avionul decolase din Linate cu destinația Olbia.

Avionul s-a prăbușit pe o clădire goală, în curs de renovare. Locuitorii spun că au auzit o bubuitură puternică și apoi au auzit o explozie. Flăcările au cuprins imediat clădirea cu două etaje.

Presa italiană mai scrie că pilotul era de cetățenie română, dar unele publicații spun că acesta era german.

În acest moment nu este clar ce a determinat prăbușirea avionului. Autoritățile române nu au emis nicio reacție cu privire la acest incident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *