Un pod format din tuburi mari de 2,5 metri lungime, din beton, destinat traficului rutier a fost furat cu totul într-o singură noapte.
Chemați de localnici la fața locului, reprezentanții firmei care a făcut lucrările au fost uluiți să constate că piesele care cântăresc câteva tone au dispărut, iar podul pur si simplu a fost desființat.
Mai grav este că săpăturile au afectat un al doilea pod care este construit din fonduri europene, scrie News Bucovina.
Respectivul pod avea două rânduri de câte șase tuburi având ca suprastructură pământ și pietriș.
„S-a furat un pod”, a spus C. Dascălu, reprezentat al Autotehnorom, firma care a amenajat podul provizoriu și care a executat lucrarea noului pod.
El a spus că tuburile au fost furate cu un excavator pe care este lipită o inscripție cu Autotehnorom ca să nu atragă atenția.
Dascălu a spus că probabil că excavatorul fusese închiriat de firma de construcții în timpul lucrărilor și a rămas în continuare cu inscripția respectivă.
„Ziua a îndepărtat pământul, iar noaptea a venit și a luat tuburile”, a mai declarat reprezentantul constructorului care a menționat că operațiunea a fost filmată de vecini și sesizată ulterior la 112.
Tuburile au fost găsite la un localnic care locuiește în apropiere.

„Podul de piatră s-a furat”, a concluzionat reprezentanul firmei de construcții.
El a menționat că a fost depusă plângere penală în acest caz.
”Era un pod din două rânduri de tuburi, dintre care unul a rămas. A fost un pod, o variantă de lucru pe care s-a circulat în timp ce s-a construit celălalt pod. Podul era compus din 6 tuburi de cate 2,5 metri și două rânduri de tuburi. Peste tuburi era pământ, era piatră, se circula cu mașina. (…) Da, s-a furat un pod”, a explicat Dumitru Dascălu, reprezentatul firmei care a lucrat podul, pentru News Bucovina
Podul furat peste noapte este în județul Suceava, pe DJ 208 A, în localitatea Luncușoara.
